Tabu
LIFESTYLE

Simona Pătruleasa iese la atac: “De la început a vrut să ne dea ţeapă!”

Simona Pătruleasa (39 de ani) şi soţul ei, Sabin Ivanof,  se judecă de mai bine de un an cu Ştefan Bănică jr (46 de ani) pentru a-şi recupera investiţia de aproape 1,4 milioane de euro într-un bloc ridicat în 2010, pe un teren achiziţionat cu 1,7 milioane de euro de solist.

Dacă cei doi afacerişti s-au tot contrat prin intermediul ziarelor şi al televiziunilor, soţia lui Sabin, prezentatoarea Simona Pătruleasa, iese pentru prima dată la atac. “Am tăcut până acum, pentru că am tot sperat că vom rezolva această situaţie în mod civilizat. Domnul Ştefan Bănică apare la TV şi spune numai minciuni. Cum să declare că soţul meu l-a obligat să se împrumute la bancă, pentru ca mai apoi să afirme că noi nu eram prieteni, că doar ne cunoştea… aşa? Ce om s-ar împrumuta la bancă de un milion şi ceva de euro pentru o simplă cunoştinţă?”, a declarat Simona pentru Libertatea.

“Sabin a ridicat acel bloc din banii noştri, el are acte pentu fiecare şurub folosit. Domnul Bănică nu a dat nici un leu pentru acea construcţie. Sabin a făcut asta din prietenie pentru el. Nici nu ne-am gândit că se va ajunge la aşa ceva, pentru că eram prieteni, ne vedeam, ne făceam concediile împreună… Dumnealui a jucat teatru cu noi, pozând în prieten. De la început a vrut să ne dea ţeapă. Ar trebui să-i fie ruşine domnului Bănică, noi am crezut că suntem prieteni!”, a răbufnit Simona.

Soţii Ivanof sunt nemulţumiţi că nu îşi pot recupera investiţia iniţială, pentru că nu pot scoate la vânzare partea lor de apartamente. Ei susţin că artistul le-a promis că le-o va returna peste 20 de ani, atunci când îşi va termina creditul de 1.700.000 de euro. “Nu ştim dacă vom mai trăi până atunci. Noi vrem acum banii investiţi! Nu ne mai punem problema de profit! Să ne recuperăm investiţia şi atât”, ne-a mai spus Simona.

ARTICOLE SIMILARE

Lanțul culorilor

realitatea

Un oraș din România, în topul celor mai bune destinații europene în 2022

Andreea Damian

E o femeie superba, dar lucreaza ca model masculin!

Cadoul perfect de Crăciun: sticla de șampanie pictată de artista Yayoi Kusama

Ciocîrlan

Un ocean de gunoaie menajere lângă insula Bali din Indonezia

Dora Constantinovici

Dieta mediteraneană reduce riscul de boli cronice și deces prematur

realitatea

Scrie un comentariu