Tabu
lifestyle

Un an de la accidentul lui HUIDU! Ce spun victimele acum

Peste două zile se împlineşte un an de la teribilul accident  provocat de Şerban Huidu la Timişul de Sus, judeţul Braşov. Acolo, într-o curbă, pe 16 octombrie 2011, puţin înainte de miezul zilei, trei vieţi au fost curmate,  iar altele, ale celor rămaşi în urma victimelor, s-au schimbat pentru totdeauna  în rău. Pentru urmaşii victimelor, cel puţin în cazul văduvei şoferului ucis  atunci, nu există alinare. Compensaţia materială – deşi ar veni ca o gură de  aer, căci femeia se zbate în sărăcie lucie – e mai puţin importantă decât  pedepsirea celui care i-a luat jumătatea. “Nu vreau bani de la Huidu! Vreau să facă puşcărie!”, ne-a mărturisit Elena Balog.

Pe 16 octombrie anul trecut, undeva spre seară, pe la ora 18.00, Elena Balog,  din Braşov, afla de la doi reporteri care veniseră să-i sune la uşă că soţul ei, Ştefan, nu mai e. Plecase de dimineaţă, să-i ducă pe patronii firmei la care  lucra – Magda Drăghici şi Ioan Gârbiş – la Bucureşti. Bărbatul i-a pregătit  soţiei cafeaua, a pupat-o şi a ieşit pe uşă, spunându- i că vine spre seară. “«Pufuleţ, te sărut! », aşa mi-a spus. Şi n-a mai venit”, povesteşte, pentru www.libertatea.ro,  Elena Balog  plângând.

În localitatea braşoveană Timişul de Sus, cu câteva minute înainte de ora  12.00, Şerban Huidu se izbea frontal cu Mercedesul lui de Loganul pe care îl  conducea Ştefan Balog. Nici şoferul, nici proprietarii firmei n-au supravieţuit.

Firul poveştii, aşa cum o ştie femeia, arată că duminica aceea nu putea fi  decât o zi cu ghinion. Şi-a întrebat soţul de ce pleacă de-acasă, pentru că era  liber: “Mi-a zis că n-a putut să-i refuze. Trebuia să plece cu o maşină de teren  a Magdei. Duminică dimineaţă, ea i-a spus lui Ştefan să ia Loganul nostru, că are GPL şi astfel face economie. Oameni cu bani, cu firme, cu maşini s-au  lăcomit. Mi l-au omorât nevinovat! Ioana, fiica Magdei, a declarat apoi că au  luat Loganul pentru că avea cauciucuri de iarnă. La dosar scrie că nu avea!”.

Deşi apărătorii “cârcotaşului” au declarat că Huidu a contactat după accident  familiile victimelor, Elena Balog infirmă acest lucru: nici până astăzi n-a fost  sunată. Pentru ea, compensaţia materială ar fi mană cerească. Nu i-ar putea  ostoi dorul de soţ, dar ar ajuta-o să trăiască decent. Totuşi, ar renunţa la  orice bănuţ pentru a-l vedea pe Huidu închis, spune ea, pentru că numai aşa s-ar  simţi răzbunată: “Soţul mi-era sprijin material şi moral! Acum, din cauza  criminalului, trăiesc în deznădejde, singurătate şi sărăcie. Am o pensie de doar  700 de lei”.

Fiica patroanei s-a înţeles cu Şerban?

Elena Balog ar fi vrut să meargă în instanţă alături de Ioana Câmpean, fiica  Magdei Drăghici, fosta patroană a soţului ei, ca să ceară, la recurs, o pedeapsă mai aspră pentru Huidu decât cea dată la sfârşitul lunii iunie – doi ani şi  jumătate de închisoare cu suspendare. A fost refuzată. “Nu m-a ajutat cu nimic.  Am întrebat- o: «Ioana, nu vrei să-i faci dreptate mamei tale?» “Mi-a spus că n-o interesează. A fost un copil fără familie. Pe ea a crescut- o o bunică şi  s-a trezit dintr-o dată cu avere. Eu mă tem că s-a înţeles cu Huidu, pentru că la proces, avocatul ei a spus doar patru fraze, apoi s-a dus să-l mângâie pe  creştet pe criminalul ăla, de-şi îşi punea coarne la televizor şi-şi bătea joc  de oameni”, se plânge femeia. Procesul civil, în urma căruia urmaşii ar trebui  să primească despăgubiri, n-a fost încă demarat. Nevasta lui Ştefan Balog şi  Ioana Câmpean s-au constituit părţi civile şi au cerut câte 400.000 de euro,  800.000 în total. În urma celei de-a treia victime, Ioan Gârbiş, au rămas doar  rude îndepărtate, care n-au solicitat nici o despăgubire.

Fata celeilalte victime, Ioana Câmpean, a preluat firma mamei şi s-a mutat  la Braşov

Înainte de accident, Ioana Câmpean (27 de ani), fiica Magdei Drăghici, femeia  care a murit în urma accidentului provocat de Şerban Huidu, locuia în Bucureşti şi lucra într-o multinaţională. Imediat după înmormântare, Ioana s-a mutat la  Braşov şi a preluat funcţia de director al firmei care a aparţinut mamei sale.  Compania, care se ocupă cu vânzarea de maşini de ambalat, are profit în pofida  crizei, iar cifra de afaceri pe anul trecut e de 1.700.000 de euro. Contactată de Libertatea, Ioana a refuzat să comenteze decizia magistraţilor de a-l pedepsi  pe Huidu cu doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare. Avocatul ei,  Valentin Bodea, a declarat pentru Libertatea că Ioana nu s-a întâlnit voit cu Şerban Huidu, singurele întâlniri fiind în sala de judecată. “Nu ştim dacă pedeapsa cu închisoarea cu executare îl va responsabiliza pe cetăţeanul Huidu Şerban, însă credem că o suspendare a executării pedepsei, în condiţiile date,  echivalează cu o achitare”, ne-a spus avocatul Valentin Bodea.

Avocatul vedetei vrea să-şi scoată clientul mai sărac decât e?

Conform datelor de la Registrul Comerţului, firmele la care e acţionar Şerban  Huidu aveau anul trecut un profit de peste 10 milioane de lei. Totuşi, când a  venit vorba să le plătească victimelor o compensaţie materială de 800.000 de  euro, adică circa 3.600.000 de lei, avocatul Ioan Mânjină a declarat că Huidu, clientul său, nu are de unde să scoată atâţia bani. “Solicitările Elenei Balog şi ale Ioanei Câmpean mi se par prea mari pentru  posibilităţile clientului meu. Nu putem plăti 800.000 de euro! Instanţa va  ajunge pe la 100.000-130.000 de euro”.
Mai mult: Elena Balog și-a pierdut soțul anul trecut, în accident provocat de Șerban Huidu – Vedete de la noi | Libertatea.ro

‭ioana ginghina si ruxandra

ARTICOLE SIMILARE

Ghici cine…

realitatea

Primul film interactiv din lume, in proiectie la Bucuresti si Cluj

Jordan, răpusă de alcool – FOTO

realitatea

3 rețete simple, dietetice, sănătoase și extrem de ieftine

realitatea

Petreceri la palat

realitatea

Madonna l-a făcut pe Jesus să plângă

realitatea

Scrie un comentariu