Continuăm serialul clişeelor cu acea etapă în viaţa noastră amoroasă care constituie obiectul unui dublu clişeu: înapoiaţii care încă spală rufe în albia râului o cred cea mai preţioasă comoară a femeii, iar puştii de liceu, un blestem sinistru, piatra de moară legată de picior care te îneacă într-un ocean de plictis în timp ce toată lumea se distrează pe rupte.
Adevărul e că virginitatea nu e o virtute decât pentru oameni prea proşti să merite băgaţi în seamă. Cei care evaluează un om după existenţa sau absenţa unei bucăţi de piele din zona intimă sunt oameni complexaţi, meschini, care au nevoie să-i descalifice şi să-i minimalizeze pe alţii pentru a se simţi ei mai bine cu propriile persoane. Nu te interesează să întrebi un astfel de om nici măcar unde e următoarea staţie de metrou, darămite să ai o relaţie cu el şi să-ţi infesteze zilnic creierii cu idei retrograd-retardate. Traiul cu fantezia zilnică “mamă, cum l-aş ucide pe ăsta în chinuri” nu poate fi unul prea plăcut, zic eu.
Pe de altă parte, virginitatea nu e un blestem decât pentru oameni care nu ştiu să trăiască onest frumuseţea prezentului. Eu, una, îmi amintesc cu drag de virginitatea mea. De candoare, de naivitate, de modul în care mă tulbura fiecare sărut, de emoţia fiecărei strângeri de mână. E o etapă frumoasă şi necesară. Atâta timp cât nu ţi-o impune nimeni. Orice lucru frumos, dacă e băgat cu sila pe gât, devine o corvoadă, o povară şi o chestie detestabilă.
În plus, e o ipostază safe. N-ai de luat anticoncepţionale, nu te temi că se rupe prezervativul, n-ai probleme cu eventuale BTS, nu te trezeşti în case în care nu ţii minte cum ai ajuns şi nici nu ai experienţe umilitoare cu câte o larvă ipocrită care începe să se împăuneze cu faptul că “te-a avut”, de parcă n-ar fi fost o simplă aventură de comun acord între oameni adulţi.
“Sunt adolescent, frumuseţea prezentului e o vorbă goală. Părinţii mă tratează ca pe un mucos, colegii râd de virginitatea mea şi-mi povestesc acte sexuale cu lux de amănunte, să mă crispeze şi mai mult, sexul opus râde de mine.”
Drag adolescent / dragă adolescentă, poate nu-ţi dai tu seama, dar sexul e mult mai la îndemână decât crezi tu. Toţi cei care o ard superior ar sări instant să o facă, dacă ţi-ai manifesta disponibilitatea. Atâta timp cât eşti tânăr(ă) şi fraged(ă), eşti o delicatesă de neratat. Deci, n-ai de ce să te torturezi singur cu impresia că ratezi gluma aia bună pe care tot cartierul o înţelege şi să te arunci cu capul înainte în contexte jenante, doar ca să le demonstrezi altora că ai tupeu. În clipa în care un om înţelege că unicul căruia are să-i demonstreze lucruri e el însuşi, se eliberează de orice stres legat de “ce zice lumea” şi devine un om fericit, liber de manipulare.
Virginitatea e o etapă din viaţa ta, pe care eşti liber s-o păstrezi cât doreşti şi pe care eşti liber s-o pierzi când ai simţit că eşti pregătit să treci la altă etapă. Nu accepta restricţii şi reguli, nici dintr-o parte a barierei, nici din cealaltă. Tu eşti stăpânul (a) vieţii şi corpului tău.
Subclişee:
1. Sunt virgină, pentru că mă păstrez pentru căsătorie.
Oricât de mult ţin doi oameni unul la celălalt, pot fi incompatibili sexual. Poate, după ce îţi începi viaţa sexuală, descoperi că tu, pentru orgasm, ai nevoie de sex furios cu dinţii încleştaţi, iar partenerul tău, de ritm molcom ardelenesc. De ce să descoperi asta după o tonă de hârtii care să vă lege?
Dincolo de asta, ideea cu “păstrarea” te transformă într-un kilogram de cartofi congelaţi. În marfă care trebuie depozitată şi conservată în condiţii superioare, până vine cumpărătorul. Eşti un om, nu o marfă sau o ofrandă pe altarul cuiva. Comportă-te ca atare.
Şi nu e ca şi cum o să apară magic un Făt-Frumos care să te scoată din ghearele zmeilor, iar tu să te prinzi: ahaaa, ăsta e Făt-Frumos. Baza unei eventuale relaţii e tot intimitatea. Dacă tu alungi momente care ar putea fi frumoase, că nu au destulă tensiune dramatică şi nu seamănă cu Basmele Românilor (colecţia Petre Ispirescu), nu înseamnă că “te păstrezi”, înseamnă că refuzi să experimentezi. Ceea ce e alegerea ta, desigur. O alegere care se poate răzbuna în timp.
2. Sunt virgină, deci superioară!
Mi se pare o tâmpenie să-ţi faci titlu de glorie din ce n-ai făcut. Uite, eu nu ştiu limba swahili, n-am fost niciodată la Kuala Lumpur, n-am mâncat niciodată piri piri şi nici n-am candidat în politică. Ce ziceţi, am o cârcă de merite, nu? 🙂
3. Sunt virgină până la marea dragoste!
Asta va crea o listă de aşteptări complet nerealiste faţă de bietul amărât care se va pomeni pe cap cu blestemul de a fi “marea dragoste”. El va trebui să citească gânduri, stări, frânturi de stări, toane, tonuri, semitonuri, ba chiar partituri, dacă se poate. Va trebui musai să-şi ia glob de cristal, pentru că tu o vei avea în cap numai pe aia cu “După ce m-am păstrat atâţia ani, merit şi eu…”
Iar omul: “Şi care Dumnezeu e vina mea, nu e ca şi cum te-aş fi ţinut eu la mănăstire. De ce să plătesc un fel de mâncare pe care nu l-am comandat?”
11 comentarii