Home > serial clişee

Aceste clişee ne dor: bla-bla Iulia Ionescu

E oficial, suntem o ţară de babe băgăreţe. O fată pleacă de acasă, se dă o ştire, se fac cercetări, fata se întoarce acasă, punct. Atât, şi nu mai mult, e treaba opiniei publice. Treaba ta de cetăţean de rând, care n-are legătură cu viaţa fetei aceleia era: share cu fotografia dispărutei, să ajungă, vorba Simonei Tache, "până-n fund la taxatoare", apoi să afli că a reapărut fetiţa, să nu mai dai share cu fotografia. Nu e treaba ta ce-a zis mama, ce-a zis tata, ce-a zis vecina suferindă de deficit de atenţie de la etajul II, ce-a zis căţelul şi ce-a zis purcelul. Ştirile de genul ăsta mi se par

Aceste clişee ne dor: Las’ că ştii tu!

Ieri, am fost la Auchan, să-mi fac shoppingul. La întoarcere, mi-a venit servit maxi taxi-ul, aşa că am urcat în el. Am lăsat înghesuiţii să se bulucească - n-am înţeles niciodată bătaia aia absolut vulgară de la urcarea în maxi - taxi; nu e ca şi cum ar pleca fără tine - şi, ca ultim combatant, am închis uşa. Şoferul: "Ce zici, drăguţă, ai închis bine uşa?" Trec peste iritarea adresării de tip "câştigat la belciuge", redeschid uşa şi o mai închid, trântind cu sete. Dau să o iau spre spate. Ăsta, iar: "Aşa, deci îţi place cum ai închis-o." Mă întorc, cu un ton care cuprindea grijanii, anafuri

Aceste clişee ne dor: Dacă ea spune “nu”, asta înseamnă “poate”!

Era marea zi a procesului. În faţa tribunalului era înghesuială, de nu puteai arunca un ac. Toate tabloidele şi saiturile de scandal erau adunate, de ai fi zis că a înviat Michael Jackson. Unii reporteri îşi formulau deja în gând titlurile senzaţionale ale zilei: „ŞOC! MERCEDES GONZALES, cu mâinile pătate de SÂNGE! Cea mai DEMENTĂ ucigaşă ÎN SERIE din lume, CONDAMNATĂ PE VIAŢĂ!” Unii ştiau nu doar majusculele, ci şi termenii pe care îi vor boldui, respectiv italiza. Pentru că în fiecare zi, câte o pseudovedetă îşi pune silicoane, îşi pune botox sau îşi pune bărbatul s-o prindă în flagrant deliciu

Aceste clişee ne dor: “Nu eram pregătiţi”

Teoretic, toată lumea ştie că iarna e anotimpul ăla oribil, friguros, înzăpezit şi îngheţat, când optimiştii incurabili scot la joacă copilul interior, la săniuş şi derdeluş, iar restul lumii visează cum i-ar ucide în cazne pe optimiştii incurabili. Practic, însă, tot românul reacţionează cu o maximă surprindere când constată că, oops, a nins, şi văleu, n-avem cu ce da zăpada deoparte, că nu-s utilaje, că suntem săraci şi n-avem după ce bea apă. De aici, drumuri blocate, întârzieri de ore-n şir la trenuri. Dacă eram astrolog, o ziceam pe aia cu "Fiule, astrele sunt neprielnice drumurilor lungi

Aceste clişee ne dor, ediţia de an nou: “Nu faci nimic în România / Asta-i situaţia!”

A început un nou an. Ca de obicei, salutăm noul început cu toată energia şi speranţa... ok, epuizaţi de atâta băut şi bântuit baruri, dar hotărâţi să facem ceva nou şi frumos cu vieţile noastre. Cel puţin unii. Alţii ştim din start că nu faci nimic din România şi că asta-i situaţia, de aceea vom continua să ne văicărim că e o ţară de căcat, că bunica / femeile / bărbaţii / vecinii / şamd., că e comunism şi, cu toate astea, nu vom face nimic să schimbăm ce ne nemulţumeşte. Sună familiar? De câte ori aud un om văicărindu-se a treia oară de fix aceeaşi tâmpenie - bine, bolile incurabile nu se