Tabu
LIFESTYLEWhat's hot

Acţiunile companiei care controlează Pro TV s-au prăbuşit cu 50%!

Conform paginademedia.ro, acţiunile Central European Media Enterprises (CME) s-au prăbușit miercuri cu peste 50% pe bursele din Praga și New York.

În aceste condiţii reacţia conducerii a venit imediat. Reprezentanţii grupului media au anunțat că dacă nu găsesc finanțare în următoarele 12 luni nu vor mai putea să își plătească datoriile și obligațiile curente.

Asta ar însemna că  CMA ar putea ajunge chiar să își vândă o parte din active. Grupul media trece prin cea mai grea perioada din istoria sa de două decenii după ce veniturile din Slovacia și Cehia, principala piață a companiei, au scăzut puternic în ultima perioadă.

Ca o măsură al cărei scop a fost compensarea scăderii veniturilor din publicitate, CME a încercat să aplice o politică agresivă de preț clienților, dar aceștia nu s-au arătat dispuși să plătească.

ARTICOLE SIMILARE

MARUTA si ANDRA ofertati de Antena 1! SIMONA GHERGHE – out?

Horia Brenciu S-A ÎMBOGĂŢIT DINTR-UN SINGUR CONCERT. Artistul A CÂŞTIGAT O AVERE

Noi reguli de recrutare la distanță: cum te pregătești pentru un interviu de angajare online

Andreea Damian

Retete de weekend cu MOZZARELLA

realitatea

Concurs: Femei Memorabile!

Văduva lui Hugh Hefner a vândut casa dăruită de tăticul „Playboy”. Cum arată vila de 5,5 mil. $

Andreea Damian

Scrie un comentariu