Tabu
LIFESTYLEWhat's hot

Andra, interzisă la televizor! Ce scene au adus-o în atenţia CNA

Andra a recidivat şi un alt videoclip de-al ei a atras atenţia membrilor Consiliului Naţional al Audiovizualului. CNA a decis, joi, interzicerea difuzării videoclipului piesei „inevitabil va fi bine”, din cauză că acesta conţine plasare de produse, fără a fi menţionat acest lucru, potrivit Mediafax.

Se pare că membrii Consiliului au primit mai multe sesizări potrivit cărora videoclipul conţine plasare de produse fără a fi menţionat acest lucru.

Membrii CNA au constatat că sesizările sunt întemeiate şi că în aceste cazuri a fost încălcat articolul 31, aliniatul 4, litera c şi alineatul 5 din Legea audiovizualului, potrivit căruia “Programele care conţin plasare de produse trebuie să îndeplinească cumulativ cel puţin următoarele condiţii: c) să nu scoată în evidenţă în mod exagerat produsele în cauză. (5) Programele în care sunt inserate plasări de produse trebuie să cuprindă informaţii clare privind existenţa acestora, fiind identificate corespunzător atât la început, cât şi la sfârşit, precum şi la reluarea după o pauză publicitară, astfel încât să se evite orice confuzie din partea telespectatorului”.

În videoclipul „Inevitabil va fi bine”, se face reclamă la vopseaua de păr marca Garnier, cafea Jacobs şi băutura energizantă Free Way Cola.

Aceeaşi decizie a fost luată de CNA şi în cazul videocplipului „Aşa şi”, al trupei Vunk.
Cele două videoclipuri au fost difuzate la mai multe televiziuni muzicale, la unele dintre acestea produsele din respectivele clipuri fiind blurate, mai transmite mediafax.ro.

ARTICOLE SIMILARE

MESAJUL DUR al Oanei Pellea pentru familia lui Ionuţ Anghel

FEMEIA-ZOMBIE! Mananca junk food si face sex fara sa-si aminteasca nimic

Vești bune pentru turiști! Italia spune ADIO certificatului verde

Andreea Damian

Cea mai bună prietenă a Prințesei Diana dezvăluie adevărul despre divorțul de Charles

Andreea Damian

TRAGEDIE – Michael Schumacher

A siderat Hollywood-ul. Un mare REGIZOR a devenit FEMEIE!

Scrie un comentariu