Home > cna

OANA LIS – abuzata sexual de propriul tata: Asta il costa pe Maruta 70.000 lei!

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de joi, să  amendeze Pro TV, cu 70.000 de lei, din cauza emisiunii "La Măruţă", în care Oana  Lis a povestit cum ar fi fost abuzată sexual de tatăl ei, pe când avea vârsta de  15 ani. Amenda a fost aplicată la propunerea preşedintelui CNA, Laura Georgescu,  fiind adoptată cu şapte voturi "pentru" (Florin Gabrea, Narcisa Iorga, Valentin  Jucan, Lorand Turos, Monica Gubernat, Laura Georgescu şi Christian Mititelu) şi  trei voturi "împotrivă" (Cristina Trepcea, Răsvan Popescu şi Radu Călin  Cristea). Potrivit CNA, subiectul

Andra, interzisă la televizor! Ce scene au adus-o în atenţia CNA

Andra a recidivat şi un alt videoclip de-al ei a atras atenţia membrilor Consiliului Naţional al Audiovizualului. CNA a decis, joi, interzicerea difuzării videoclipului piesei „inevitabil va fi bine", din cauză că acesta conţine plasare de produse, fără a fi menţionat acest lucru, potrivit Mediafax. Se pare că membrii Consiliului au primit mai multe sesizări potrivit cărora videoclipul conţine plasare de produse fără a fi menţionat acest lucru. Membrii CNA au constatat că sesizările sunt întemeiate şi că în aceste cazuri a fost încălcat articolul 31, aliniatul 4, litera c şi alineatul 5 din

Nymphomaniac Vol. II, al lui Lars von Trier, interzis in Romania! “Caz de cenzura unic in Europa”

Nymphomaniac Vol. II, partea a doua a controversatului film regizat de danezul Lars von Trier, a fost interzisa in Romania de catre Centrului National al Cinematografiei. Distribuitorii de la Independenta Film  vor depune insa o contestatie. Nymphomaniac, lansat in doua parti Volumul 1 si Volumul 2 este un fel de jurnal erotic al unei nimfomane, interpretata de Charlotte Gainsbourg, din perioada adolescentei, pana la varsta de 50 de ani, momentul la care se confeseaza publicului. Din distributie mai fac parte Uma Thurman, Stellan Skarsgard, Stacy Martin, Shia LaBeouf si Willem Dafoe. Nymphomaniac:

Emisiunile tabloid, gen “IOANA TUFARU”, date de gol de CNA!

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) intenționează să oblige emisiunile tabloid să-și atenționeze telespectatorii că în cazul show-rilor de tipul celor cu Ioana Tufaru este vorba de o ficțiune. Reprezentanții Consiliului au discutat, la începutul ședinței de joi, despre posibilele formule de text pe care emisiunile ar trebui să-l afișeze, de trei ori în timpul emisiei, atunci când este vorba despre filmări care au la bază un scenariu, informează paginademedia.ro. CNA nu a ajuns la un consens asupra formulării exacte, însă au existat mai multe propuneri: Scenariu bazat pe ficțiune Scenariu

CNA inchide 10 minute emisia celor mai importante posturi TV! VADIM si ZAVORANU, scandal maxim!

CNA a decis ca posturile PRO TV, Antena 1, Acasă TV şi Kanal D să îşi întrerupă programele 10 minute, timp în care acestea sunt obligate să afişeze pe ecran un text în care se explică de ce au fost sancţionate. La această decizie s-a ajuns după ce respectivele posturi au dezbătut scandalurile dintre Corneliu Vadim Tudor - Mariana Moculescu şi Corneliu Vadim Tudor - Oana Zăvoranu. “În şedinţa de joi (n.r. - de mâine) se va stabili varianta finală a sancţiunii”, a declarat Răsvan Pop e s c u , preşedintele CNA. Practic, mâine se va stabili modalitatea exactă de sancţionare a posturilor amintite: