Tabu
CULTURE

Câmp de maci | De ce unul dintre cele mai premiate filme româneşti ale anului este refuzat de cinematografele din ţară

Câmp de maci, unul dintre cele mai premiate filme româneşti ale anului, care spune povestea unui jandarm a cărui relaţie cu un alt bărbat îi ameninţă stabilitatea profesională şi personală, a fost refuzat de mai multe cinematografe din ţară, potrivit producătoarei Velvet Moraru.

Primul lungmetraj al regizorului de teatru Eugen Jebeleanu a fost prezentat în premieră mondială anul acesta la Festivalul Internaţional Tallinn Black Nights (PÖFF). Cu mai multe premii internaţionale în palmares, două dintre ele fiind acordate pentru cea mai bună interpretare actorului Conrad Mericoffer (la Festivalul Internaţional de Film Gijón şi Festivalul Internaţional de Film de la Torino), lungmetrajul a fost recompensat şi cu trofeul pentru regie la TIFF (Festivalul Internaţional de Film Transilvania), unde a primit şi premiul publicului pentru un film din competiţie.

În România a fost prezentat la festivalul Anonimul, iar în cinematografe a avut premiera pe 17 septembrie.

Realizat după un scenariu de Ioana Moraru, filmul prezintă o zi din viaţa lui Cristi (interpretat de Conrad Mericoffer), un tânăr jandarm din Bucureşti. În timpul unei vizite scurte a lui Hadi (Radouan Leflahi), bărbatul cu care are o relaţie la distanţă, Cristi şi colegii lui participă la o intervenţie într-un cinematograf din centru, unde mai multe persoane sabotează proiecţia unui film LGBTQ+. În mijlocul scandalului din cinema, o relaţie pasageră din trecut cu un alt bărbat revine şi îi ameninţă stabilitatea profesională şi personală.

Având în vedere subiectul abordat, producătoarea se aştepta la refuzuri din partea sălilor de cinema din ţară. Acestea au existat, însă nu au fost motivate. „Nu am avut dificultăţi atât de mari precum mă aşteptam, deşi eram pregătiţi pentru refuzuri. Am avut câteva oraşe care ne-au respins filmul – Braşov, Oradea, Piatra Neamţ, Piteşti, Suceava, Vaslui. Nu ne-au dat motive decât cei de la Suceava, iar acelea au fost contractuale”, a explicat Velvet Moraru.

Deşi devreme pentru a stabili dacă are succes în ţară, cifrele şi reacţiile sunt promiţătoare. „Cred că publicul din România a apreciat filmul şi fac această afirmaţie uitându-mă pe reţelele de socializare şi pe cronici şi luând în calcul Premiul Publicului de la TIFF şi publicul de 2.500 de oameni care l-au văzut într-o proiecţie unică la Anonimul. Spre deosebire de publicul străin, spectatorii români pot interpreta altfel dialogurile pe care s-a pus mult accent în poveste şi implicit pot accesa umorul conţinut în limbaj, ceea ce îi apropie de film”.

Producătoarea a continuat: „Sper ca cei care vor dori să vadă «Câmp de maci» să se raporteze la poveste şi personaje aşa cum şi-au dorit Eugen şi Ioana, dar cu siguranţă vor fi şi spectatori care se vor împiedica de subiectul poveştii. Rămâne de văzut care va fi prestaţia filmului în cinematografe, unde filmul va fi expus publicului mai larg, nu doar publicului consumator de festival de film. În acelaşi timp, nici măcar acest criteriu nu va putea fi un instrument de măsurare complet, pentru că nu putem ignora pirateria, căreia eu, chiar în calitatea mea de producător de film, nu ştiu dacă pot sau dacă trebuie să mă mai opun”.

Filmul poate fi urmărit în 20 de cinematografe din 11 de oraşe din ţară (Bacău, Botoşani, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Ploieşti, Sibiu, Timişoara).

ARTICOLE SIMILARE

Mii de animale sălbatice au fost confiscate de Interpol de la rețelele criminale

realitatea

PASTILA DE ARTĂ ⎥ Prima și ultima licitație a naziștilor

Ciocîrlan

Sărbătoritul zilei de 4 aprilie

realitatea

Cele mai tari gazde la Romanian Music Awards: Shurubel si Zara intampina vedetele pe covorul rosu!

Kapushon, cel mai fierbinte drog al Republicii Moldova

realitatea

Paranoid Park – un film marca Gus Van Sant

realitatea

Scrie un comentariu