Tabu
LIFESTYLEShop

Cât costă cumpărăturile pentru noul an școlar în 2020? (P)

Anul școlar 2020-2021 va debuta sub auspicii cu totul deosebite, din cauza pandemiei de COVID-19, care a dat multe lucruri peste cap, inclusiv activitatea în instituțiile de învățământ. Nu se poate ști cu exactitate, la acest moment, care va fi evoluția situației epidemiologice până la momentul începerii noului an școlar, și, de aceea, totul stă încă sub semnul incertitudinii.

Cu toate acestea, indiferent care va fi data la care va începe școala și indiferent de modul în care vor fi desfășurate orele de curs, copiii trebuie să fie pregătiți pentru noul an de studiu, iar această responsabilitate cade în sarcina părinților. Ținând cont de circumstanțe, am făcut o estimare a cheltuielilor necesare în acest an pentru a pregăti un copil pentru școală.

Părinții preșcolarilor „scapă” cel mai ieftin

Cheltuielile pe care părinții le suportă, pentru a-și pregătii copiii de școală, cresc de la an la an, pe măsură ce nevoile acestora se diversifică. Astfel, pregătirea unui preșcolar i-ar putea costa, anul acesta, pe părinți 1.700 – 1.800 de lei, dat fiind faptul că, în acest caz, încă nu este nevoie de manuale, caiete și alte rechizite.

La polul opus, pentru un elev de liceu, părinții ar putea scoate din buzunar, la toamnă, între 2.700 și 2.800 de lei, sumă ce poate pune în dificultate o familie cu o situație financiară precară.

25% din cheltuieli merg pe haine și rechizite

Un studiu efectuat la începutul anului școlar precedent a relevat faptul că 90% dintre elevi au venit în prima zi de școală cu haine și rechizite noi. Același studiu mai arată că un sfert din cheltuielile făcute de fiecare familie pentru pregătirea copiilor pentru școală este alocat rechizitelor și îmbrăcămintei, fie că e vorba de uniformă sau alte articole vestimentare.

O treime dintre părinți investește și în pregătirea spațiului de lucru de acasă, în special prin achiziția de birouri sau alte obiecte de mobilier, pentru care se alocă cel puțin 60 de lei. Dacă varianta școlii online va fi luată în considerare și în viitorul an școlar, din cauza pandemiei, e posibil ca părinții să aloce sume mai mari dotării biroului de acasă. Spre exemplu, banii pregătiți pentru uniformă ar putea fi direcționați către achiziția unei tablete – accesoriu mult mai util în condițiile în care orele de curs se vor desfășura tot online.

Prețuri piperate pentru manuale

Manualele au prețuri destul de mari, motiv pentru care doar 10% dintre părinți le includ pe lista de cumpărături pentru noul an școlar. Astfel, pentru un elev din ciclul primar, prețul manualelor necesare ajunge la aproximativ 600 de lei, în timp ce manualele pentru gimnaziu depășesc 700 de lei.

Cele mai costisitoare sunt manualele de liceu, pentru care un părinte ar trebui să plătească aproximativ 1.000 de lei. Având în vedere aceste costuri, majoritatea părinților achiziționează manuale doar după ce se consultă cu profesorii.

Tot mai mulți părinți preferă magazinele online

Pentru a evita aglomerația specifică din magazine, în perioada premergătoare începerii școlii, tot mai mulți părinți aleg să facă online cumpărăturile. Spre exemplu, în ultima vreme, există o cere tot mai mare pentru rechizitele școlare de pe site-ul koh-i-noor.ro, cum ar fi pixuri, stilouri, acuarele, caiete, blocuri de desen și multe altele. Cu toate acestea, 53% dintre părinți și-au făcut anul trecut cumpărăturile din magazinele fizice, în timp ce restul a apelat, cu precădere, la magazinele online.

Având în vedere costurile destul de ridicate pe care trebuie să le suporte, cei mai mulți părinți pun accent pe calitatea lucrurilor pe care le cumpără pentru copiii lor. De asemenea, aceștia au și ei un cuvânt de spus în alegerea rechizitelor, a ghiozdanului și a celorlalte obiecte necesare noului an școlar.

ARTICOLE SIMILARE

E OFICIAL! Presedintele fuge noaptea cu scuterul la amanta! Adesea, ii aduce croissante! “L’Amour, toujours!”

realitatea

6 idei practice care te ajută să slăbeşti

Maia Morgenstern, DEZVĂLUIRI INCREDIBILE: La un pas de AVORT

realitatea

Cizmele UGG false dăunează grav piciorului

realitatea

Cum arata actorul DRAGOS PASLARU la 63 ani in haine monahale! Galerie FOTO

Încă un oraș european a pornit o ofensivă împotriva turiștilor

Andreea Damian

Scrie un comentariu