Home > Lifestyle > Stiri > Ce se ascunde în spatele hainei de blană

Ce se ascunde în spatele hainei de blană

Mircea Vieroșanu deține, de mai bine de patru ani, o crescătorie de chinchilla în apropierea Bucureștiului. Ne-a primit la ferma lui deschis și cu convingerea că nu are nimic de ascuns. Am ajuns într-o dimineață și am stat întâi la povești. Pe măsuța de cafea din fața noastră se odihneau patru blănițe de chinchilla. Era prima dată când puneam mâna pe una și era altfel decât orice altceva am atins vreodată: firele de blană erau scurte, foarte dese și incredibil de subțiri.

Am avut atunci un sentiment de vină pentru că am înțeles în sfârșit pasiunea cu care unele femei vorbesc despre blănuri: senzația atingerii era extrem de rafinată. Tot atunci am înțeles de ce o prietenă îmi spusese că blana îți dă dependență, e o senzație pe care vrei să o retrăiești, e un confort care te face să te simți specială. Exponatele erau, însă, rebuturi – blănuri care nu au fost niciodată bune pentru prelucrat.

Se aflau acolo doar pentru cei care vor să fie crescători satelit, cei care adoptă familii de chinchilla pentru ca în baza unui contract să returneze, contra cost, puii rezultați, să vadă despre ce este vorba. Am realizat că animalele a căror blană era în fața mea fuseseră sacrificate, deși se știa foarte bine că nu vor putea fi folosite mai departe, iar lucrul acesta m-a șocat. Blănițele adevărate, cele destinate comerțului, erau ținute în altă parte, protejate de lumină și de praf.

Printre animalele crescute pentru blană, chinchillele sunt, la ora aceasta, unele dintre cele mai profitabile: nu au nevoie de îngrijiri speciale, nu necesită mult spațiu, iar blana este foarte prețioasă. Pentru o afacere cu animale de blană ai nevoie, în pri­mul rând, de o matcă, adică de fondul genetic de la care pornești totul. O fami­lie este formată din cinci femele și un mascul care le vizitează periodic. O femelă produc­ti­vă poate naște, în medie, 4 pui pe an.

Asta nu în­seam­nă foarte mult, în condițiile în care un pui se vin­de, în țară, cu aproximativ 20 de euro; dar o blăniță top quality poate ajunge la bursa de vânzare a blă­nu­rilor, la Co­pen­haga la prețul de 176 de euro. Profiturile, deci, pot fi uria­șe. Din toate aceste motive și da­torită legis­­lației permi­­si­ve, în România există peste 20 de ferme de blană. Am vi­zi­tat ferma lui Vieroșanu cu ceva emoții, mai ales pentru că știam că chinchillele sunt animale fragile, care se stresează puternic de la orice zgomot, nu prea suportă lumina și pre­zența oamenilor.

Era ora 11 și, pentru că sunt animale nocturne, chincillele dormeau, așa că s-au speriat când am intrat. Am văzut întâi puii de câteva luni, abia separați de mamele lor, iar în spate, un rând întreg cu cuștile celor ajunși deja la maturitate. În câteva încăperi, în cuști individuale, așezate pe rânduri, numerotate și înscrise cu coduri, se aflau câteva sute de exemplare. La 8 luni, o chinchilla este matură și pregătită să fie sacrificată numai că, în lumea blănurilor scumpe, este invers decât în lumea spartanilor: dacă ai un defect, ești lăsat în viață.

Pentru ca blana să fie de calitate, animalul trebuie să îndeplinească standarde de proporție, dimensiune și grosime a gâtului. Dacă un exemplar are un defect și nu corespunde standardelor, ajunge în Pet Shopuri. După sacrificare, blana celor care au fost perfecți trece prin câteva etape înainte să se transforme într-o haină. „Le sucim gâtul, ca la porumbei. Mor pe loc și nu suferă defel, doar li se dizlocă o vertebră.“ Vine jupuirea, iar blana se lasă la uscat, fixată atent pe o plan­șetă cu rumeguș fin, vreme de 10 zile.

Urmează procesul de tăbăcire, pentru care chinchillele de la Balotești trebuie să că­lătorească până în Ungaria. La noi nu mai există tăbăcari pricepuți, și oricum, cota unei blănițe prelucrate în România sca­de automat din cauza țării de proveniență. Cu „resturile” ope­ra­țiunii de sacrificare nu se întâmplă nimic. De cele mai multe ori ajung hrană pentru câini, alteori sunt pur și simplu incinerate.

La nivel național, nu poți avea o imagine de ansamblu a acestei industrii, pentru că nu se poate calcula exact totalul blănițelor produse anual de către cele trei mari ferme din țară, cele de la Balotești, Timișoara și Reghin. Numai ferma de la Balotești găzduiește peste 600 de exemplare și are peste 20 de crescători satelit care aduc periodic pui. Iar cifrele puse în joc din comercializare sunt uriașe. O haină de dimensiuni medii, în care intră aproximativ 150 de blănițe, poate ajunge ca preț de vânzare la 50.000 de euro.

Așa că, până la urmă, este vorba despre o afacere și încă una absolut legală, în care câștigurile primează chiar dacă uneori proprietarii, după cum spune Mircea Vieroșanu, se atașează de animalele din fermele lor. Cât despre lucrurile pe care le fac sau le spun organizațiile care militează pentru protecția animalelor, acestea nu afectează, pentru moment, munca lor. «Dacă m-aș apuca să vânez ca să iau blana animalului din pădure, i-aș înțelege. Atâta timp cât cresc animale în mod special pentru asta, nu văd de ce se revoltă. Åži chiar atunci când vânezi există niște reguli, uneori vânezi pentru că animalele s-au înmulțit peste măsură.»

Conform statisticilor furnizate de Fundația Vier Pfoten și de alte ONG-uri care militează pentru protecția animalelor, 50 de milioane de animale sunt ucise anual exclusiv pentru producerea hainelor și accesoriilor de blană. 27 de mili­oane de nurci și 3 milioane de vulpi sunt sa­crificate anual doar în Europa, aceasta presu­punând gazare, sufocare, electrocutare anală sau vaginală.

În țările ceva mai civilizate, gra­dele de acceptare a hainelor de blană naturală și a procedeelor pentru obținerea acestora sunt scăzute. În România, însă, o haină de blană exprimă încă un statut social semnifi­cativ, chiar dacă persoana care o afișează este uneori sancționată de opinia publică. În prezent, cele peste 20 de ferme de blană de la noi își desfășoară activitatea în legalitate.

Singurele legi românești privind protecția animalelor se referă în special la animalele de com­panie și mai puțin la animalele crescute pentru blană. Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară este cea în mă­sură să decidă asupra protecției animalelor de fermă și ar trebui să inspecteze permanent conformitatea situației din teren cu norma sanitar-veterinară în vigoare, să verifice dacă nu le sunt provocate dureri, suferințe sau vătămări inutile.

Corina Cherbel, avocat, spune că această normă, singura care pune măcar problema protecției animalelor, constituie doar o transpunere oficială a unei directive europene. „Românii nu conștientizează încă faptul că animalele pot avea drepturi. România a fost nevoită să semneze, în 2003, o convenție pentru protecția animalelor de companie ; și când spun «nevoită» asta înseamnă că noi nu ne gândiserăm până atunci că am avea nevoie de o legislație în acest domeniu, nu exista niciun fel de inițiativă.

Convenția reglementează abandonul, violența împotriva animalelor, în condițiile în care România este tratată de către statele eu­ro­pene drept «oaia neagră» în domeniul protecției animalelor.“ În numărul de revistă pe care îl aveți în mână, fiecare pictorial de modă care prezintă tendințele pentru toamna și iarna care ur­mează conține cel puțin un obiect vestimentar din bla­nă.

Asta în­seamnă că blana continuă să se poarte și că există cerere pentru astfel de haine, dar și că oferta designerilor în materie de obiecte de lux obținute prin uciderea animalelor nu a scăzut. Materialul de față nu încearcă, în aceste condiții, decât să educe: pe de o par­te – publicul cititor, pe de altă parte – industria modei.


1 Response

Comenteaza acest articol

Ce se ascunde în spatele hainei de blană

by realitatea   5 min
1