Tabu
LIFESTYLE

Ce trebuie să știi despre cum slăbesc vedetele după o sarcină

Un copil este o reală bucurie, dar din păcate, el vine la pachet cu o mulțime de probleme. Una dintre cele mai dificil de rezolvat este să revii la greutatea pe care o aveai înainte de sarcină, mai ales dacă pe parcurs te-ai răsfățat și ți-ai satisfăcut toate poftele. Pentru că, se pare, nu sarcina în sine te aduce la dimensiuni considerabile, ci mai degrabă dulciurile, murăturile, junk-food-ul și celelalte lu­cruri pe care a „trebuit“ să le mănânci la orice oră.


Gwyneth Paltrow mărturisește că, deși a urmat cu strictețe un regim macrobiotic care interzicea carnea, ouăle, lactatele și ca­fei­na, când a descoperit că este însărcinată pentru prima dată a renunțat la dietă și a început să mănânce fără să se mai controleze: „Am descoperit că este prea puțină mâncare mexicană în Londra și că orice pizza este prea mică”. Până la urmă, deși s-a îngrășat cu aproximativ 20 de kilograme în timpul ambelor sarcini, a reușit să scape de ele foarte repede, alăptându-și copiii și consumând numai alimente sănătoase, și, pe cât posibil, organice. Deși recunoaște că a făcut mult sport pentru a reveni în formă, Gwyneth susține că nu s-ar mai întoarce la dietele severe pe care le practica înainte de a deveni mamă. 

Åži Uma Thurman a avut de suferit în urma poftelor: a devenit dependentă de mâncare italiană și de prăjituri cu ciocolată în timpul sarcinii, deși înainte fusese o vegetariană convinsă. Totuși, după ce a născut, a urmat regimul NutriSystem și a reușit să slăbească 25 de kilograme la timp pentru a filma KillBill. Dar, în cazul ei, mișcarea s-a dovedit esențială: Uma a făcut plimbări lungi, yoga, pilates și tot soiul de alte exerciții derivate din artele marțiale, care au ajutat-o să fie pregătită pentru rolul din KillBill. Toate acestea, pe lângă ore întregi pe banda de alergare, au făcut-o să arate excelent în timp record.

Salma Hayek, celebră pentru rotunjimile ei, a cedat și ea poftelor și a câștigat câteva zeci de kilograme în doar nouă luni. Acum, la puțin timp de la naștere, Salma se apropie de si­lueta pe care o avea, dar nu fără eforturi.
Toată lumea vorbește despre cum actrița încearcă cu disperare să slăbească alăptând și este mai tot timpul conectată la o pompă de dimensiuni industriale care o ajută să scape de mai mult lapte decât ar avea nevoie fiica ei.

La fel de disperată să ajungă la dimensiunile de dinaintea sarcinii, Katie Holmes a recurs la o dietă de 1.000 de calorii pe zi, bogată în proteine și săracă în grăsimi și a făcut mult sport. 

La noi, vedetele nu sunt atât de pre­sate să slăbească peste noapte și cele mai multe își permit să se retragă pen­tru o vreme din fața lumii. Nu a fost și cazul Monicăi Columbeanu, care se mândrește cu stilul ei sănătos de viață, și care a afirmat că a slăbit după sarcină pentru că a alăptat și a alergat pe bandă timp de două ore în fiecare zi. După astfel de performanțe atletice, însă, se pare că a pierdut cam multe kilograme și urmează acum un program de îngrășare sub supravegherea medicului.  

Dacă vrei să slăbești repejor după o sarcină, îți dezvăluim câteva trucuri ale vedetelor. Dar nu trebuie să uiți că celebritățile au, de cele mai multe ori, motivații mai puternice decât tine, precum și sprijin calificat. Nu te grăbi să scapi de zeci de kilograme imediat după naștere. Gândeștete foarte bine la sănătatea ta și a copilului tău înainte de a te arunca în diete imposibile. Poți să începi să lucrezi la silueta ta imediat ce simți că ți-ai găsit o motivație puternică să o faci.

Dacă ești foarte motivată să slăbești, nu recurge la o dietă drastică. Åžtim că celebritățile pot să trăiască cu un regim de o mie de calorii pe zi, dar asta și pentru că au un nutriționist care se asigură că nu le lipsește niciun element esențial de pe farfurie, și mai ales pentru că nu trebuie să petreacă nopți întregi cu copilul care plânge, nu aleargă la magazin, nu gătesc pentru toată familia, ci au personal care face asta foarte bine. Găsește tipul de exerciții care se potrivește cel mai bine nevoilor tale. Dacă nu îți permiți un antrenor personal, nu te apuca să alergi ore întregi pe bandă numai pentru că ai auzit că așa a făcut vedeta ta preferată.

Alăptează: poți pierde un număr considerabil de calorii numai pentru că îți hrănești copilul. Consultă medicul înainte de a începe dieta și exercițiile: el îți va spune de ce ai nevoie ca să nu îți pui în pericol sănătatea. Ai nevoie de suport. Chiar dacă nu ai un bucătar, un antrenor și un nutriționist personal, îți poți ruga prietenii și familia să te ajute. Nu îți impune standarde prea înalte și nu crede tot ce vezi la televizor. Nu poți să slăbești ca o vedetă dacă nu ai și condițiile de care se bucură ea.

ARTICOLE SIMILARE

Florin Călinescu, SALARIU de BOSS la Pro TV

SARA JEAN UNDERWOOD face yoga nud! Manual FOTO cu lux de amanunte

realitatea

Doi americani au descoperit 66 de sticle de whisky vechi de o sută de ani în noua lor locuință

Ciocîrlan

Femeile frumoase sunt programate de hormonul ”Marilyn”, să fie infidele

realitatea

Cum sa arati bine goala / REGULILE Larei Stone

realitatea

SIMONA HALEP are nevoie de un … / Adevarul despre primul ei iubit!

Scrie un comentariu