Tabu
PEOPLESlider

Cum arată și cu ce se ocupă Raluca Tănase după ce a renunțat la muzică

Raluca Tănase de la Bambi a renunțat la muzică și s-a apucat de afaceri. Vedeta este mâna dreaptă a surorii sale, Denisa, în afacerea cu parfumuri, dar acum își dorește să devină psiholog.

Ea a trecut recent printr-o despărțire, astfel că vrea să devină psiholog, reușind să îmbine pasiunile pe care le are.

După ce a lăsat muzica deoparte, Raluca Tănase a ajutat-o pe sora ei în afacerea cu parfumuri. Pentru a-și extinde activitatea, ea se ocupa de partea de accesorii, iar Denisa Tănase se bucura de ajutorul oferit de aceasta.

„Așa se întâmplă în familie. Oarecum am fost obligată să intru în domeniile astea, pentru că a venit pandemia și peste mine cum s-a întâmplat cu toți artiștii de altfel și trebuia să am ceva activitate. Muzică nu mai puteam să fac pentru că nu aveam unde să cânt, așa că ușor ușor am început să descopăr secretele domeniului în care sora mea deja activa. A început să-mi placă foarte mult și am hotărât să rămân aici”, a declarat Raluca pentru impact.ro, în urmă cu ceva timp.

Pe rețelele de socializare, a postat un videoclip dedicat tuturor femeilor care trec printr-o perioadă dificilă. Indiferent cât de grea este lupta, putem trece prin ea și vom fi pregătiți pentru ceea ce urmează în viitor.

„Hei tu, ce faci? Sper că ești bine și dacă nu ești bine și treci printr-o perioadă grea, nu uita că în orice rău, există și un lucru bun. Noi toți, trecem prin momente grele din care credem că nu avem scăpare, dar sunt momente care ne construiesc pentru ceea ce vom fi după. Așa că, nu uita, că ești puternică și că absolut nimic nu te doboară. Să ai o zi frumoasă ca tine”, a spus Raluca Tănase pe rețelele de socializare.

Denisa Tănase s-a ocupat de deschiderea parfumeriei, iar sora ei a ajutat-o și chiar a devenit acționar al companiei. Ea se ocupă de partea de fashion și au reușit să lanseze câteva haine sub brand-ul pe care îl dețin. Raluca este pasionată de ceea ce face alături de aceasta și, cu toate că are mai multe dorințe, nu vă lasă domeniul afacerilor deoparte.

Când vine vorba despre situația financiară, Raluca de la Bambi nu se plânge deloc. Ea este foarte mulțumită de toate câștigurile pe care le are. „Cred că partea asta vine și în urma implicării, pentru că muncim foarte mult, dormim foarte puține ore, suntem sută la sută în business-urile pe care le avem ca familie, mă implic foarte mult și în ceea ce înseamnă businessul cumnatului meu, mai ales la început am fost extrem de activă pentru că trebuie să ajuți când este nevoie. Cred că vine în urma implicării.

În raport cu muzica cred că nu mai sunt atât de boemă, muncesc foarte mult, sunt tot timpul activă, sunt tot timpul acolo, este un stres permanent, este o implicare permanentă și cred că în urma implicării mele vine și partea financiară. Ca artist cred că ai foarte mult timp pentru tine, cred că faci foarte mult ceea ce își place, ca om de business nu ai timp să te ocupi de tine. A început să îmi placă foarte mult partea asta din spatele camerelor de luat vederi, e mult mai multă liniște din punctul acesta de vedere, că nu mai ești atât de urmărit de toată lumea, am început să fiu cumva și în spatele instagramului, pentru că nu mai postez atât de mult, însă să demonstrez prin lucrurile pe care le fac în spatele televiziunii și instagramului”, a declarat vedeta pentru sursa citată mai sus.

ARTICOLE SIMILARE

RECENZIE – The Florida Project – un film despre cei care au totul și nimic

Utilizarea în exces a tehnologiei face să-ți crească niște coarne pe craniu

Andreea Damian

Despre lumea în care trăim ⎢ O conferință de Radu Paraschivescu

Ciocîrlan

“Mowgli” adaugă un capitol nou, mai întunecat la saga “Jungle Book”

realitatea

Regizorul român aflat în juriul Festivalului de Film de la Veneția

Andreea Damian

Fostul model, Christina Engelhardt spune că la 16 ani a avut o relație secretă cu Woody Allen

realitatea

Scrie un comentariu