Tabu
LIFESTYLE

Cum să nu faci lucruri pe care să le regreți mai târziu

Se apropie sărbătorile, vacanța, a trecut iarna cea lungă și nesuferită și ne bucurăm de primele zile de primăvară adevărată. Astenia de primăvară însă își arată colții, din păcate, și multe dintre noi suntem afectate. Reacțiile sunt diferite, de la anxietate, stări de oboseală, până la inexplicabile accese de furie. Evident că nimeni nu trebuie să sufere dacă tu te trezești într-o dimineață cu fața la peretele care dă spre sudul dormitorului, feng shuy ul tău e epuizat și el, iar pentru asta există câteva reguli simple de a-ți stăpâni nervii și de a încerca să eviți conflicte pe care să le regreți mai târziu.

Dacă se întâmplă să ai o zi în care totul ți se pare pe dos, în care ai vrea să strângi de gât pe cineva (deși nu îți stă deloc în fire), o zi în care nici chef de shopping nu ai (ceea ce e grav),  fă o pauză. Sună la serviciu și anunță că nu poți ajunge. E de preferat să stai acasă, să citești o carte sau să vezi un film, să ieși la plimbare în parc. Decât să mergi la job și să îți verși furia pe colegii nevinovați.

Dacă totuși nu ai încotro și trebuie să mergi la serviciu, încearcă să te stăpânești. Nu spune lucruri fără să te gândești înainte. Nu te încărca cu gânduri negative. Încearcă să eviți pe cât posbil contactul cu cât mai mulți oameni și rezervă-ți ziua respectivă pentru a-ți face curățenie pe birou sau în computer, să uzi plantele de pe etaj. Iar dacă ai un meeting important și simți că nu ești în stare să te concentrezi și îți vin idei de demisie instantă sau să-ti înfrunți colegii și superiorii care nu au nicio vină că tu ești indispusă, respiră adânc. Mai respiră o dată. Ascultă ce se discută în jurul tău și vorbește doar dacă este cazul. Evită discuțiile în contradictoriu, care te vor alimenta și mai mult.

Nu este filosofie budhistă, tot ce am scris mai sus este din experiența mea și a altora. Am avut zile în care am scos flăcări pe gură și apoi am regretat mult. Nimeni nu este vinovat că ai tu o zi proastă, repetă incantația asta în gând de 100 de ori înainte de a vorbi sau a gândi ceva despre persoanele întâlnite.

Mai gândește-te că vei ajunge acasă, vei face o baie cu săruri și dacă ai chef de ceartă și să te ,,descarci’’, stai în fața oglinzii și ceartă-te cu tine. Te vei simți excelent după aceea.

A doua zi vei fi fresh. Te poți revanșa față de colegii cărora le-ai aruncat priviri de samurai și le vei cumpăra cele mai bune bomboane de ciocolată cu lapte.
O primăvară frumoasă!

ARTICOLE SIMILARE

Ciocolata, aliment terapeutic

realitatea

Coadă la Louis Vuitton în centrul Vienei, după redeschiderea magazinelor VIDEO

Andreea Damian

Cum sa te muti intr-o casa noua

realitatea

Criza climatică dăunează grav sănătății umane, inclusiv prin răspândirea bolilor infecțioase

realitatea

Cornelia Catanga, batuta intr-un restaurant din Bucuresti! A primit un scaun in cap

Fiica Anastasiei Soare, despre relatia ei cu Mihai Bendeac!

Scrie un comentariu