Tabu
LIFESTYLE

Cum să îți revii după vacanța de vară-¦ în prima săptămână la birou

Nu știu cum ești tu, dar la mine vacanța se termină în momentul în care urc cu bagajele în casă. Iar când încep să despachetez ma gândesc déjà cum șorturile mele în dungi turquoise și roșu și rochiile de plajă cu bretele vor sta neconsolate în sertarul cel mai de sus al dulapului până la vara viitoare.

Ceasul deșteptător mă trezește a doua zi pe la 7 a.m. și știu că gata, trebuie să-mi încep toaleta de office. Åži atunci apare depresia post holiday-ană, cum am numit-o eu. Anul trecut de Crăciun am primit un cadou special de la prietena mea S.: ,,Ghidul leneșului – mic tratat pentru leneși rafinați’’ (Tom Hodgkinson, Editura Nemira).

Din lipsă de timp am reușit să citesc cartea abia acum, în vacanță și chiar dacă nu m-a convins pe deplin că ,,e bine să nu faci nimic’’, am luat decizia să nu-mi stric buna dispoziție și lookul fresh, cel mai mediteranean cu putință, din cauza serviciului.

Deci, cura mea de păstrare a aerului de vacanță începe.

Prima zi.
Mă trezesc mai devreme ca să am timp și de micul dejun în liniște. Încep să mă simt ca pe terasa hotelului în care am stat și asta îmi dă o stare de bine. Apoi mă uit pe geam și în loc să văd marea, dau de o priveliște de început de toamnă. Copacii din curtea blocului au frunzele galbene. Oh! Să nu uit să culeg câteva și să le păstrez pentru la iarnă, ca ornament de cadouri…

Apoi îmi aleg o ținută office – sandale cu toc (So long, flip-flopși dragi!), o rochie mai ,,serioasă’’ în locul celor Jane Birkin like și mă gândesc că parcă mi-a fost puțin, puțin dor de outfiturile elegante.
În drum spre birou îmi cumpăr revistele apărute între timp și o stropitoare verde ca iarba pentru planta de pe birou meu, Mademoiselle Kactussi. Apoi stau la povești de vacanță cu colegii, la cafea, după care îmi verific sutele de emailuri primite în decurs de…o săptămână!

Constat că am déjà stabilite vreo 6 ședințe în decurs de 2 zile și de pregătit nu mai puțin de 8 rapoarte până vineri. Groaznic! Între timp primesc de la soțul meu fotografiile din vacanță, pe care s-a grăbit să le descarce. Încerc să mă țin tare și să nu încep să plâng după peisajele din deșert.

Åži NU îmi salvez pe desktop imaginea the best cu mine și pălăria À la Sophia Loren (cadou de la R.), citind pe chais-longue, sub umbrelă. Îmi programez o ședință la cosmetica și fug să-mi cumpăr niște crème de ,,prezervare’’ a bronzului – colega mea Lili Ionescu mi-a dat o listă întreagă de sugestii!

Ajung acasă pe la 7 seara și constat că Iris, (cățelușa mea ,,septuagenară’’) s-a îngrășat în lipsa noastră. Trebuie să o pun la dietă, altfel nu va mai încăpea în haina de ploaie matlasată galben-pai cu maci roșii pe care i-am luat-o cadou. Adorm visând la apusul de soare în mare…

A doua zi.
2 întâlniri, zeci de emailuri. Îmi sun prietenele. Musai trebuie să ne vedem, să povestim, să ne împărțim cadourile…Caut un document și deschid din greșeală pozele din vacanță. Le așez cu grijă în personal folder. Ciudat cum, cu atâta treabă și tot nu mă pot concentra. Åži atunci am o revelație: de ce să nu-mi continui vacanța muncind?

Trebuie să fie posibil. Intru pe site-urile de evenimente din oraș: expoziții (MNAR, MNAC, galerii, MTR, Cotroceni…uau! Vine trupa americană a lui Alvin Ailey, 22, 23 septembrie, să sun ca să rezerv bilete. Filme, spectacole de teatru. Åži uitasem că reducerile sunt pe ultima sută de metri!

Am văzut într-o revistă o fustă superbă pe care am probat-o în vacanță, dar nu aveau măsura mea, trebuie să văd dacă o găsesc aici. De bucurie mă apucă o dorință nebună să redecorez întreg biroul. Musai trebuie să vorbesc cu Cătălin, (stilistul nostru), să îl conving să cumpărăm de la IKEA niște rogojini și măcar 2 chais-longue-uri. Voi face asta, chiar mâine!

A treia zi.

E deja mult mai bine. Aseară nu m-am mai întristat că se întunecă mai devreme. E cald și bine încă, vară indiană. În 3 ore am o întâlnire scorțoasă și am pregătit niște cocktailuri amazing cu mango și am cumpărat și 5 kg de înghețată cu vanilie. Ieri mi-am găsit fusta și o pereche genială de sandale (cu hamsa), de la Manoush.

A patra zi.

Mă simt supeeeer. Mi-am programat în fiecare zi câte ceva. Astăzi merg cu fetele la ,,Mamma Mia”, poimâine la 2 vernisaje și la Cărturești (să-mi fac provizii de cărți noi) iar în weekend…la shopping, din nou, de data asta cu toată gașca mea de fashionisti. Nu știu dacă o să țină prea mult frenezia asta, dar până la urmă, dacă ar fi vacanță tot timpul, poate că m-aș plictisi.

Poate că ar trebui să recitesc ,,Ghidul leneșului’’…Mâine mă voi îmbrăca cu bluza kimono de la Ana Alexe, pe a cărei etichetă de interior scrie DE CONCEDIU. Nu e minunat?

ARTICOLE SIMILARE

Motivul neașteptat pentru care uitucii sunt mai inteligenți

Andreea Damian

Papagalii dependenți de opiu distrug fermele de maci din India

Andreea Damian

12 hobby-uri pentru bărbați care vor fi la modă în 2024

Tabu Tabu

Cum poti deveni mai destept …singur acasa

De ce prințesa Diana purta două ceasuri la mână

Andreea Damian

Minotaurul lui Dalí și boii lui Grigorescu în aceeași încăpere

Scrie un comentariu