Tabu
PEOPLESlider

Dani Oțil prezintă o nouă emisiune la Antena 1

Dani Oțil e prezentatorul „Power Couple România – La bine și la greu”, noua emisiune de la Antena 1 în care adrenalina și distracția poartă 9 cupluri de vedete prin cele mai inedite încercări. Show-ul a fost filmat în Malta și e realizat după un format internațional.

„Power Couple România – La bine și la greu” este un concurs de tip reality show, care dezvăluie cum funcționează relațiile perechilor de competitori la bine, dar mai ales la greu. Cuplurile se vor confrunta cu teste extreme sau situații comice care vor scoate la iveală cât de bine se cunosc cu adevărat partenerii, câtă încredere au, de fapt, unul în celălalt și care sunt punctele tari ale relației lor, dar mai ales cele vulnerabile, anunță Antena 1 într-un comunicat oficial.

Dani Oțil s-a alăturat în calitate de prezentator al show-ului care va fi difuzat de Antena 1 la începutul anului viitor. 

„Nu mi-a luat mult timp să spun «da» propunerii de a prezenta acest format. Am văzut două probe și am acceptat să fac parte din acest proiect, pentru că sunt o fire competitivă și mi-a plăcut foarte mult acest tip de concurs complex. Însă a existat și o parte grea a acestei decizii. Cel mai dificil a fost să iau hotărârea în raport cu colegii de la Neatza – noi suntem o familie de mai bine de 15 ani și, pentru prima oară în istorie, am intrat într-un proiect care mi-a cerut să lipsesc mai mult de o zi sau două de la Neatza.

Dar am făcut-o pentru o producție în care cred și care simt că mi se potrivește mănușă – îmi plac provocările pe care le aduce participanților și am rezistența necesară prezentatorului unei emisiuni de o asemenea magnitudine: rezist și 13 ore pe platoul de filmare”, a declarat Dani Oțil, la întoarcerea de la filmările pentru „Power Couple România”, care s-au încheiat de curând.

„Power Couple este un format cum nu s-a mai văzut în România, cu multe elemente noi. Cuplurile sunt puse în situații incredibil de diverse – fiecare situație e total diferită de cea de ieri, iar dacă ieri ai plâns, azi poți să râzi în hohote. Una dintre noutăți constă și în abordarea acestor probe: este un show despre cupluri, așadar, de multe ori comunicarea poate să bată partea fizică. Nu în ultimul rând, este un concurs de rezistență: cuplurile trăiesc într-o casă, într-un cerc care se strânge. Ce faci dacă rămâi alături de două cupluri pe care nu le placi?! Așadar, e totodată și un experiment social, iar asta nu s-a mai văzut în România la televizor”, a adăugat Dani Oțil.

Reguli „Power Couple România – La bine și la greu”

Competiția a fost prima oară difuzată în Israel în 2014, de atunci fiind adaptată în 15 țări. De la obstacole care le vor cere concurenților să-și înfrunte cele mai mari temeri la provocări în care umorul va fi unul dintre ingredientele salvatoare, mixul uimitor de probe va purta cuplurile printr-un roller coaster al celor intense trăiri: acesta este „Power Couple România – La bine și la greu”, concursul care îi poate face pe participanți să-și redescopere relațiile sau să-și vadă partenerii de viață într-o lumină nouă. 

Cuplurile locuiesc în aceeași casă timp de mai multe săptămâni, iar fiecare etapă a concursului are trei tipuri de probe: cele pentru femei, înaintea cărora bărbații hotărăsc ce sume de bani investesc în capacitatea partenerelor de a trece proba, cele pentru bărbați, înaintea cărora decizia investiției este luată de către jumătățile feminine ale cuplurilor, și provocările pentru perechi. Probele netrecute atrag după sine pierderea banilor investiți, la finalul fiecărui ciclu două cupluri fiind propuse spre eliminare: cel care a acumulat cea mai mică sumă de bani după probele individuale și cel situat pe ultimul loc la proba pentru perechi.

 

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Terapia antică de vindecare pe care o fac aceste 8 celebrități și ce spun medicii despre procedură

Andreea Damian

Labioplastia – moft sau necesitate?

realitatea

Aranjarea sprâncenelor | Noua tendință care fascinează femeile

Andreea Damian

Al Pacino, părăsit de iubita cu 39 de ani mai tânără. Motivul e halucinant, dar amuzant!

Andreea Damian

Cum arată acum actrița Daniela Anencov, alias clovnul HAPCIU

Andreea Damian

Gestul măreț pe care Johnny Depp l-a făcut pentru copiii bolnavi de cancer

Andreea Damian

Scrie un comentariu