Home > Agenda > Despicable me sau despre cum mai 3D-păcălim copiii că toată lumea e bună.

Despicable me sau despre cum mai 3D-păcălim copiii că toată lumea e bună.

Saptamana trecuta am facut o pauza. Ca sa decodific, respectivul hiat insemna ca nu era nimic de vazut pe ecrane. Si ca m-am saturat sa merg la filme substandard doar pentru a spune cat de proaste sunt. Scriu cronici de placere si as vrea ca macar pana ajung in sala sa cred ca o sa gasesc acolo ceva mai mult decat bezna si racoare. Inca mai sper ca purtat de noul val, si nu numai !, cineva in Bucuresti, si nu numai !, se va gandi ca exista public si pentru un cinematograf cu filme bune si nu neaparat « de arta », si nu de acum 50-100 de ani, si nu doar sporadic, cand suntem binecuvantati cu vreun festival.

Filmul care m-a facut sa scot nasul din piept si din casa saptamana asta este Despicable me. Sau in deja obisnuita varianta romana si desteapta « Sunt un mic ticalos ». O productie a studiourilor Universal Pictures/ Illumination Entertainment. Deci nu Pixar/ Disney si nu Dreamworks. Dar tot pe acolo, spera Universal. « Micul » ticalos este o varianta CGI 3D de hibrid intre Max Schreck si Bela Lugosi, o matahala cu nas lung si picioare subtiri pe nume Gru.

Din motive freudian-explicitate, respectiv din cauza unei mame scarboase cu accent frantuzesc ( cu vocea lui Julie Andrews), Gru este un capcaun. Un nasol cu copiii. Genul care se baga in fata la coada la Starbucks – asta fiind probabil in America culmea absoluta a rautatii. Imaginea de erou negativ planetar a lui Gru se face praf in momentul in care posturile de stiri din intreaga lume anunta furtul piramidei din Giza, incheind apoteotic cu intrebarea « Oare cine este ticalosul ? ». Nu este Gru si singura lui sansa de a reintra in topul ticalosilor este sa fure luna. Normal ! Si de aici, totul e evident. Lupta cu ticalosul numarul doi, un flacau in pijama orange, pe cine pune primul mana pe luna.

Partea de suflet a animatiei se vede satisfacuta de trei fetite dragute, dornice sa fie infiate. Soarta de fetite dragute dintr-o animatie de mare studio le este pecetluita inca de la primul cadru. Dincolo de lipsa de orice surpriza, un mic ticalos ca mine poate spune doar ca sunt trei personaje reusite, inmuietoare de inimi de ticalosi 3D si deci previzibile si deja vazute si rasvazute. Ultimul palier, valoros prin faptul ca putea sa lipseasca, apartine minionilor, niste galuste cu strungareata si un/doi ochi, care il ajuta pe Gru sa fie nasolul numarul 1. Niste asistenti. In majoritatea timpului emit sunete neinteligibile, se pocnesc, plutesc, cad si fac cam tot ce se face in animatii de la Mickey Mouse incoace – un lucru apreciat de copiii din sala ( fetita din spatele meu a spus chiar, intre doi pumni de popcorn, ca « astia mici sunt cei mai tari ! »).

Cu galuste, fetite si nasoi, Despicable me este mai mult pentru copii. Referintele de genul « Banca Raului ( fosta Lehman Brothers) » sunt putine si nu suficiente pentru a face filmul recomandabil adultilor. Filmul are insa doua secvente de 3D-autentic – parcul de distractii si secventa genericelor de final. Datul in montagne russe la cinematograf are aproape acelasi efect ca si cel din parcurile de distractii. Filmul in intregime insa, mai putin.

Articole asemanatoare
Larry Crowne Vs. Bad Teacher – Silicoanele nu aduc fericirea. Lipsa banilor însă…
Another Year. Le quattro volte – Despre doua filme mari si mirosul de mici din cinematografe. Despre Studio si Europa, sali in care arta de pe ecran se bate cu cea din sala.
Tilva Ros – O cronică scurtă la un film altfel
Hanna – Aceeaşi Mărie cu alte bucle de aur

Comenteaza acest articol

Despicable me sau despre cum mai 3D-păcălim copiii că toată lumea e bună.

by realitatea   2 min
0