Home > Agenda > Drumul. Un film făcut, parcă, de Ministerul Transporturilor.

Drumul. Un film făcut, parcă, de Ministerul Transporturilor.

Cateodata intru in sala de cinema cu un gand bun, provocat fie de trailerul filmului, fie de ce a mai facut regizorul respectiv inainte, fie de o zi in care sinapsele lumii au iesit din amorteala, fie de decizia de a imi placea filmul ca asa vreau eu. In cazul lui The Road bifasem cam toate casutele, mai ales ca citisem si cartea lui Cormac McCarthy si subliniasem pe acolo cu creionul cateva idei frumoase. « Pornira mai departe, pe drumul asfaltat, in lumina plumburie, tarsaindu-si picioarele prin cenusa, fiecare fiind pentru celalalt lumea intreaga ».

Nu eram neaparat fan Viggo Mortensen, aici tatal si personajul principal. Nici  nebun dupa John Hillcoat, regizorul care a mai facut si Proposition, un film retinut pentru scenariul scris de Nick Cave si o scena de viol dintre cele mai neplacute ( nu ca as avea una preferata ! ), dar puteam sa vad potentialul fiecaruia in relatie cu povestea din Drumul : Un tata si un fiu, ratacind printr-o lume  distopica in care tot, de la oameni la betonul strazilor, este facut praf si pulbere ( vezi citat).

Cand lumea intreaga de sub ochii tai este formata doar din doi oameni, ca spectator ai sansa sa devii al naibii de atent. Si asta poate fi foarte bine. Sau foarte rau. Voi retine The Road probabil pentru cel mai enervant copil din cati am vazut in ultimul timp pe ecran, un copil care daca se putea impiedica, se impiedica, daca (se) putea plange, (se) plangea, daca putea sa fie intruchiparea bunatatii gretoase de film american versus rautatea unei lumi pe moarte, era. In rest, un copil frumos si rumen, cum sunt copiii post apocalipsa. Jumatate de lume a fost compromisa.

Pe langa cei doi mai apar totusi cativa oameni, care nu prea au timp sa devina personaje si care fie sunt prea sanatosi pentru sfarsitul nemancat al lumii ( ni se arata  dezbracat un negru atat de bine facut ca il crezi imediat cand spune ca a furat pentru ca nu mai mancase de nu stiu cat timp), fie prea nesanatosi ( si asta e un superlativ absolut !) – redusi la canibalism de foamete si  de sfarsitul a tot si toate, oamenii ramasi isi permit totusi luxul de a fi canibali pe bucatele, respectiv sa taie ce membre le fac cu ochiul din cei capturati si sa tina restul la pastrat, pentru cand le-o mai fi foame. Ce in cartea lui McCarthy parea plauzibil, in film provoaca doar dezgust. Pacat de atata CGI de calitate dus pe apa sambetei !

Lipsa in « ceilalti » a oricarei umbre de umanitate, compensata cu ostentatie de copilul postapocaliptic si prea tarziu de finalul hollywoodian,  blocheaza aproape toate tentativele de empatizare cu personajele. Se merge foarte mult in The road, insa nu se merge niciodata prea departe. Totul e suprafata, iar daca epuizare si dezgust e tot ce s-a cautat a se trezi la spectator, filmul e un real succes. Daca s-a vrut mai mult, s-a mers in directia gresita. Metafora nu e pana la urma la indemana oricui.


Loading...

Comenteaza acest articol

Drumul. Un film făcut, parcă, de Ministerul Transporturilor.

by realitatea   2 min
0