Tabu
PEOPLESlider

Elliot Page, primul interviu după ce a recunoscut că e transsexual

Elliot Page a dezvăluit public că e transsexual, în luna decembrie, luându-și o piatră de pe inimă. Din păcate, după această dezvăluire incendiară, actorul de 34 de ani a trecut prin momente grele. El și Emma Portner au anunțat divorțul după 3 ani de mariaj.

În luna ianuarie, Page a depus actele de divorț la Curtea Supremă din Manhattan. Într-o declarație comună, cei doi parteneri au dezvăluit că se despărțiseră încă din vara anului 2020, însă informal.

În primul său interviu de când s-a destăinuit lumii, Elliot Page se declară pregătit să-i ajute și pe alți oameni în procesul de recunoaștere a identității de gen. Actorul din Juno și The Umbrella Academy a vorbit cu revista Time despre cum a trăit ultimele trei luni din viață, dar și despre copilăria sa atipică.

„Ceea ce anticipam a fost mult sprijin și iubire, dar și o cantitate mare de ură și transfobie. Cam asta s-a și întâmplat”, dezvăluie actorul în revistă. Elliot Page a vorbit și de copilăria sa „ciudată”, pomenind în special de momentul în care s-a simțit pentru prima dată că ar fi trebuit să fie băiat. Avea 9 ani și abia se tunsese scurt. „M-am simțit ca un băiat. Voiam să fiu băiat. Am și întrebat-o pe mama dacă pot să fiu cândva”, s-a confesat actorul.

Elliot Page a anunțat public că este gay în 2014. Pe atunci se numea Ellen Page. Acela a fost momentul de cotitură în cariera sa actoricească.

ARTICOLE SIMILARE

Cristina Cioran, primele declaraţii după ce a născut prematur

Andreea Damian

Cea mai toxică zodie. Îți otrăvește viața în fiecare zi

Andreea Damian

Draga Olteanu Matei și Tamara Buciuceanu Botez, destine trase la indigo?

Andreea Damian

De ce este o idee rea să mergi flămând la culcare

Andreea Damian

Coca Cola, prima în topul companiilor care poluează cu deșeuri de plastic, pentru al doilea an la rând

Andreea Damian

Dacă ai găsit cu adevărat dragostea, nu renunța ușor la primul obstacol! Păstreaz-o!

Andreea Damian

Scrie un comentariu