Tabu
lifestyle

La multi ani de 16 noiembrie!

16 noiembrie 07.01
From: Pink Diva
To: Blue Tiger
Subject: La mulți ani!

Poate că e primul an când aniversăm Ziua Internațio­nală a Toleranței! Dar eu ar trebui să fiu prima care-ți urează La mulți ani! Pentru că m-ai înțeles tot timpul și m-ai susținut, pentru că m-ai sprijinit. Ce mai?! Pentru că m-ai tolerat! Te pup pe botucul tău țepos!

16 noiembrie 07.03
From: Blue Tiger
To: Pink Diva
Subject: Oooo!

Să nu-mi creadă ochii, dar creierul da! Scumpa și divina divă îmi este cumva recunoscătoare? Să-nțeleg că de-acum ai să mă apreciezi și mai mult? Tu, oare, să încerci să ai mai mult timp pentru mine decât pentru toate… cauzele tale!… Cu scopuri nobile, of course!

16 noiembrie 07.06
From: Pink Diva
To: Blue Tiger
Subject: D

Eu încercam să dau un exemplu! Apropo, văd că ți-au prins bine cursurile de engleză, am să te mai înscriu la două: la japoneză și SANSCRITĂ! De ce oare, tigrișorule, care te ador eu mult și câteodată mă-ntreb de ce, de ce oare trebuie ca tu să fii cel care să primească felicitările? De ce nu îmi spui și tu, cum îi șade bine unui bărbat respectuos, de ce nu-mi spui „La mulți ani!” înapoi? Să-nțeleg că eu nu te-am tolerat sau că nici n-am avut ce tolera, pentru că tu, pe lângă mine, ești perfect?! De aia? De aia te comporți așa? Află că astăzi dorm în grădină!

16 noiembrie 07.07

From: Blue Tiger
To: Pink Diva
Subject: Te rog, nu!!!

Iartă-mă suverană divă, așa e, am greșit! Iartă-mă, mă știi pe mine că de multe ori mă ia gura pe dinainte sau, în cazul nostru, degetele! Nu vreau să dormi în grădină! Fac orice! P.S.: La mulți aaaaaaaani!

16 noiembrie 07.10
From: Blue Tiger
To: Pink Diva
Subject: Să zicem…

Åžtii că de aia nu-mi place când te cerți cu mine! Pentru că, uite, ajungi să te ia gura pe dinainte, pardon, degetele. Dar nu-i nimic, te înțeleg, la fel cum știu că ai să tolerezi și tu faptul că ne-a ars casa! P.S.: La mulți ani de Ziua Toleranței!

16 noiembrie 08.25
From: Pink Diva
To: Blue Tiger
Subject: …

Tigruțul meu vărgat și perfect, te aștept aici… în grădină. De ce nu răspunzi? Poate ai intrat în vreun bucluc! Asta ne-ar mai trebui acum, să faci tu, ca de obicei, vreo năzbâtie!

16 noiembrie 23.58
From: Blue Tiger
To: Pink Diva
Subject: Să știi că plec!

Chiar plec dacă nu vii în… 28 de minute! E ultima oară când te aștept… pentru că stau aici cu toate animăluțele noastre și mai trec unii oameni și se uită ciudat la noi! P.S.: La mulți ani ultima dată anul acesta de Ziua Internațională a To-le-ran-ței! Åži nu uita! TOLEREAZĂ ÅžI VEI FI TOLERAT! Te sărut și te ador, eu am să te aștept, ca de obicei, ca un îngeraș!

ARTICOLE SIMILARE

Actori de ținut minte

realitatea

Castiga un loc in Tabara Coolturala BookLand

Premieră film: Steve Jobs. Omul care a schimbat lumea

Catherine Zeta Jones se îndrăgostește din nou

realitatea

Iata cum va arata Marriott-ul lui GICA POPESCU din centrul Bucurestiului!

Ştiţi cum moare Charlie Sheen în “Two and a Half Men”?

realitatea

Scrie un comentariu