O cronică la un album al The Brian Jonestown Massacre într-un glossy de femei, fie ele și inteligente, e un demers la fel de psihedelic ca muzica trupei în cauză. Åži un vis pe care îl am de când mă joc de-a cronicarul la revistă. Își are locul aici? Pot oare femeile să aprecieze muzica nevrotic-obsesională a unui narcoman aflat la vârsta a doua, bolnav de schizofrenie, aproape necunoscut în mediile mainstream dar (ce folos?), îngrozitor de talentat și de carismatic? Sunt convins că da. Pentru că dincolo de minima- lismul, opacitatea și suprarealismul muzicii pe care Anton Newcombe o tot face de vreo 15 ani, e mult mai mult. E un talent uriaș, o armonie uneori perfectă și un avangardism care nu are cum să te lase indiferent. My Bloody Underground, cel de-al 13-lea album al The Brian Jonestown Massacre, tocmai a apărut și se poate descărca gratis de pe site-ul oficial.
My Bloody Underground
