Tabu
Image default
lifestyle

Potiche/Nevasta la putere – O gură de aer amestecat cu fixativ

Doua cuvinte il caracterizeaza succint pe Francois Ozon, regizorul filmului Potiche : prolific si versatil. De aproape 23 de ani Ozon scrie si regizeaza cel putin un film pe an, suficient cat sa il faca invidios si pe Woody Allen. La nivel narativ, probabil si datorita varstei (44), francezul nu pare consumat/ blocat in comedii romantice tip carte postala, reusind sa alterneze drame psihologice (Sous le sable / probabil cel mai bun film al sau) cu comedii muzicale (8 femmes) ori productii inspirate de piese de teatru (Gouttes d’eau sur pierres brûlantes / dupa Rainer Werner Fassbinder).

Din ultima categorie face parte si Potiche, adaptare libera a piesei bulevardiere omonime apartinand lui Pierre Barillet si Jean Pierre Grédy. Mai putin acid si curajos decat filmul sau din anul 2000 (Gouttes d’eau…), Potiche profita serios de pe urma unei distributii la fix, Catherine Deneuve fiind perfecta in rolul femeii aparent lobotomizate de propriu-i statut (sotie de mare producator de umbrele) dar pe banda rapida spre o eliberare de tot si toate. Cu aerul sau de doamna cumsecade ce beneficiaza de un ascendent indiscutabil asupra celorlalti dar si de o serioasa agenda secreta, Deneuve invarte lucrurile intr-un mod ce nu o transforma ( lucru ce atesta calitatea scenariului) ci doar o contureaza – din femeia care dimineata alearga in trening si bigudiuri si scrie poezii prietenei ei celei mai bune, veverita, Suzanne Pujol/ Deneuve sfarseste prin a canta din suflet alegatorilor care tocmai au votat-o si care o iubesc devotat si fara rezerve, ca pe o mama.

Absurdul situatiilor in care buna si prea curata madame Pujol se dovedeste incet –incet a fi posesoarea unui trecut zbuciumat si, cu o oarecare legatura, inca o serioasa atractie pentru toti barbatii, de la primar ( Gerard Depardieu) la soferul de tir, primeste o rezolvare generoasa, cu chef de joaca – un exemplu perfect este intalnirea dintre Deneuve si tiristul cu accent spaniol (Sergi Lopez), desfasurata pe trilurile sfasietoare ale unui Julio Iglesias capabil la randul sau de o relatie stransa cu natura/ sa imite porumbeii –  « Cucurucu-cu, paloma ».

Potiche este un film colaj si as zice unul reusit. Fie ca face referire discret la filmografia lui Catherine Deneuve ( Umbrelele din Cherbourg) ori adopta plenar stilistica, atitudinea, muzicile si coafurile anilor ’70 ( momentul in care secretara absoluta, Karin Viard, da din cap ca un ventilator in bataia fixativului este antologic!) scenariul si regia lui Ozon amuza intr-un mod pretios si pretentios, insa constient de propria-i pretiozitate. Sub tonele de pudra si fixativ, Potiche ramane un film gandit si o varianta de comedie desteapta cum prinzi mai rar (si nu doar in marele mall care este Romania).

ARTICOLE SIMILARE

Restul e tăcere triumfă la premiile Gopo

realitatea

George Clooney nu intră în politică pentru că se droga în tinerețe

realitatea

A apărut o nouă categorie de femei

realitatea

Julia Roberts zimbeste pt 1,5 mil dolari

realitatea

Bono a fost desemnat Omul Păcii 2008

realitatea

Tabu de octombrie: Arta contemporană merge la Craiova

realitatea

Scrie un comentariu