Articol scris de: Lucaciu Ana-Maria, castigatoare a concursului „Fii redactor Tabu pentru o zi!”
Cand suntem foarte mici nu prea stim ce vrem si ne schimbam deciziile de la o clipa la alta. Dupa ce mai crestem si ne lovim de regulile stricte ale vietii si auzim in subconstient vocile parintilor si bunicilor care ne spun “invata”, ”nu fuma”, ”nu pierde vremea”, ne dorim cu ardoare sa fim mari, sa fim adulti pentru a nu mai depinde de parinti (credem noi) si a lua decizii singuri, pentru a face ce vrem noi.
La 18 ani, cand suntem oficial adulti, constatam ca ideea noastra de libertate si de a face ce vrem
s-a schimbat. Cu greu ne hotaram in luarea deciziilor ce ne privesc si parca am vrea sa mai fim din nou mici, sa decida altii pentru noi. Ne lasam condusi de voia sortii si plutim pe aripile iubirii, ale carierei, fara a simti cum trece timpul. Daca ne intemeiem si o familie, deja nu mai avem timp pentru noi. A fi sot sau sotie impune anumite responsabilitati, iar daca avem si copii deja timpul nostru liber va tinde catre zero.
Spunea cineva ca viata fiecaruia dintre noi e asemenea unei povesti, pe care noi insine o traim ca personaj principal, alaturi de toate cunostiintele noastre, personaje si ele ale povestii, care ne ajuta sa o facem mai frumoasa sau mai putin frumoasa. Poti insa sa-ti creezi tu firul povestii tale sau deja e scrisa de cineva si tu doar joci un rol?
Pe la 30 de ani incepem sa ne facem o retrospectiva a vietii de pana atunci cu bune si cu rele. Ne intrebam ce am realizat si ce am vrea sa facem cat ne consideram inca tineri. Poate un copil, o afacere, o casa sau o masina noua, un alt iubit, iubita.
O vorba veche spunea ca in viata e bine sa construiesti o casa, sa plantezi un pom si sa ai macar un copil. Prin acestea umbra ta va ramane in continuare pe pamant.
Dupa 30 ani incepem sa constatam ca sanatatea incepe sa se subrezeasca, ca puterile noastre nu mai sunt la fel ca la 20 de ani si ca floarea vietii s-a deschis in toata splendoarea ei iar prin unele locuri petalele incep sa paleasca. Dar ne incurajam ca suntem inca tineri si avem multi ani inca de trait.
Reluam cursul firesc al povestii continuand sa fim asemeni celorlalti semeni, roboti ai societatii in care traim. Rutina zilnica ne acapareaza si vrem, nu vrem, ne complacem in ea.
Intr-o zi privim spre axa vietii si observam ca se indreapta cu viteza spre numarul 40. Atunci, ceva in interiorul nostru se trezeste si ne intreaba: ”Cine esti tu?” Pai cine sunt eu? Sunt un CNP pentru societate, sunt un abonat in cartea de telefon, sunt mama sau tatal copiilor mei, sunt angajata(ul) patronilor mei, sunt fiica sau fiul parintilor mei, sau am fost, ca o parte din ei nu mai sunt.
Dar eu pentru mine ce sunt? Si atunci incepi sa cauti in carti, citind poate te vei gasi. Dezamagirea e profunda. In nicio carte nu scrie cine esti tu sau ce esti tu. Esti nevoit sa cauti in interiorul tau, in divinitatea din tine. Descoperi incet ca esti mai mult decat ceea ce vad cei din jurul tau. Sub carcasa de carne si oase se ascunde o energie imensa de care pana acum nu ai stiut, un ochi al mintii cu care vezi totul in jurul tau altfel decat la 10, 20 sau 30 de ani. Poate e experienta acumulata in anii ce au trecut…
G. Jung spunea ca “viata adevarata incepe la 40 ani, pana atunci faci cercetari”. Unii adolescenti rad cand aud asta, alti tineri zambesc ironic si compatimitor zicand “se consoleaza si astia ca le-a cam trecut timpul”, dar fiecare la un moment dat va trece acest prag. E ca o iluminare dupa ani buni de stat in intuneric. O tristete te cuprinde la gandul ca ani de zile ai muncit, ai luptat, ai suferit tu in povestea ta. Si totusi esti fericit ca te-ai gasit. Esti tu cu tine in singuratatea ta si nimic nu te mai poate atinge. Ai gasit comoara care te va ajuta sa traiesti urmatorii ani in siguranta. Frica si dezamagirea, ura si furia sunt sentimente negative din povestea ta. Ele au fost inlocuite de iertare, iubire, liniste sufleteasca, bucuria lucrurilor simple.
Pasim pe poarta celor 40 de ani mai intelepti si niciodata singuri. Avem in interiorul nostru o particica din divinitate care ne va insoti pana la finalul povestii si poate chiar si dupa.