Home > Lifestyle > Stiri > Primul și unicul

Primul și unicul

de Sandra Barbu

O sufragerie plină de rude, unele care mă cunoșteau de când m-am născut, altele care mă vedeau pentru prima dată, mă aștepta să ies din dormitor. Îmi  strecurasem pantofii în picioare, sub cele cinci straturi ale rochiei ivorii, și așteptam să mi se prindă în păr pieptenele voalului. Singurul gând care-mi trecea prin minte era dacă lui Dan, viitorul meu soț, o să-i placă rochia. Nu fusesem lăsată să i-o arăt, o văzuse doar în fotografiile chinuite cu telefonul mobil la probă. Åžtiam, de fapt, că dacă-mi place mie, o să-i placă și lui – ne-am format împreună gusturile și au ajuns să semene. Problema era alta: este oare suficient de specială încât să-l surprindă pe omul care m-a văzut aproape în fiecare zi de când aveam 5 ani și până la 28?

Când eram copii, ne vedeam la Revelioanele organizate de profesoara mea de pian (nașa lui de botez), apoi la orele de teoria muzicii, la Liceul de Artă din Constanța. Amândoi studiam pianul și în clasa a IV-a am ajuns colegi de bancă. „Io copiam de la tine“, își amintește Dan. Probabil că de-asta m-am și mutat în altă bancă, cu cea mai veche prietenă a mea, Irina. El crede că m-am mutat pentru că nu-mi plăcea de el. Îmi amintesc că mă enerva. Mi se părea că e tot timpul acolo, undeva pe lângă mine, or eu visam la feți prea frumoși pentru fete grăsuțe și ochelariste ca mine.

În gimnaziu am început să mergem împreună spre casă, Dan, Irina și eu. Dan își amintește că amândouă eram cu un cap mai înalte, de se uita în sus când vorbea cu noi. Vorbeam despre școală și despre desenele animate de pe canalele italienești, pentru că tocmai ce se „inventase“ televiziunea prin cablu. În liceu, drumurile spre casă au fost înlocuite cu cele spre baruri, iar discuțiile despre desene animate cu unele despre colegi, cine cu cine mai este, cine cu cine și-ar dori să fie.

Nu mi-am dorit să fiu cu Dan până după ce am terminat liceul. El spune că i-a plăcut de mine dintotdeauna. Chiar și când eram grasă și aveam ochelari cu rame alungite spre tâmple și aparat dentar. Poate de aceea a și funcționat relația noastră. Pentru el, eu sunt cea pe care și-a dorit-o de mic; pentru mine, el este cel de lângă care nu am mai dorit să plec atunci când am realizat ce înseamnă să fii iubit și să iubești.

Am înțeles asta abia după ce ne-am despărțit prima oară. În liceu am fost împreună trei săptămâni, eu m-am plictisit și i-am spus. Până atunci nu mă crezusem în stare de atâta cruzime; era prima dată când răneam pe cineva conștient. M-a surprins că, șapte luni mai târziu, am început iar să ne plimbăm prin parcul care desparte cartierele în care locuiam. Într-o zi, când m-a condus acasă până în fața scării, cum făcea mereu, ne-am sărutat.

Tot ce mai rămăsese din vară ne-am explorat reciproc, cum prindeam un moment de intimitate. În camera mea, în camera lui, în garaj, în scara blocului. În septembrie am plecat amândoi cu părinții la București, pentru admiterea la facultate. După ce s-a terminat cu admiterea și au plecat părinții, Dan a venit la mine. Și n-a mai plecat.

M-a cerut de nevastă nouă ani mai târziu, la restaurantul de peste drum de Ateneu, unde cântă la contrabas. Era ziua mea și invitasem vreo 20 de oameni: fratele meu, prietena mea Irina, colegi de facultate și de serviciu. M-a surprins când a scos un inel în loc de cadou. Mi-a zis că mă iubește, m-a iubit și mă va iubi mereu și m-a întrebat: „Vrei să fii soția mea?“. Prietenii mi-au zis că nu m-au mai văzut niciodată așa de emoționată.

Åžtiam de câțiva ani răspunsul la întrebarea asta. Nu știam când și cum va suna, dar eram sigură că se va încheia cu „da“. Doar era bărbatul vieții mele: Dan a fost primul băiat pe care l-am iubit și care m-a iubit, primul bărbat cu care am făcut dragoste și singurul care m-a ținut îndrăgostită de el.

Diferențele dintre noi sunt mai multe decât asemănările. Eu analizez fiecare detaliu pentru fiecare decizie, lui îi ia câteva secunde să o pună în practică. Pentru mine munca nu se termină când plec de la job, pentru el cu cât se termină mai repede cu atât mai bine, are mai mult timp de mine, de noi. Lui îi place să gătească, dar urăște să spele vase. Pe mine mă relaxează să mozolesc cu detergent farfuriile, dar mi se pare că pierd timpul gătind. Pe el îl plictisesc filmele în care se vorbește mult, pe mine mă adorm urmăririle cu mașini, avioane și alte vehicule. Bine, pe mine mă adorm toate filmele, ar spune Dan.

În cei nouă ani ai relației noastre, m-am obișnuit să ascult și de impulsuri, să-mi propun să ajung mai devreme acasă, să mă bucur când spală el vasele și să apreciez un film de acțiune care are și poveste. Pe Dan l-am obișnuit cu ideea că gânditul și munca nu dăunează chiar atât de grav sănătății, la fel cum ordinea și curățenia sunt necesare traiului în comun. Ne-am certat rar, pentru că eu urăsc discuțiile în contradictoriu. Ne-am supărat și ne-am enervat, ne-am dezamăgit și ne-am surprins. Ne-am „crescut“ unul pe altul și am învățat ce e bine și ce e rău urmărindu-ne reacțiile. Am devenit dependenți de noi.

Aveam voalul peste față când am ieșit în holul dintre dormitor și sufragerie. I-am văzut ca prin ceață pe părinți, frate, viitorii socri. M-am dus spre Dan, el a venit spre mine. A studiat rochia câteva secunde, zâmbind. Apoi a ridicat voalul și m-a sărutat din vârful buzelor, să nu-mi ia rujul, așa cum face mereu.


Articole asemanatoare
Brad Pitt nu a fost prima iubire a lui Jennifer Aniston!
A ramas insarcinata la 2 luni de la prima intalnire …Ce se intampla acum!
Există viaţă după dragoste?
Sexul predat la scoala

2 Responses

Comenteaza acest articol

Primul și unicul

by admin   4 min
2