Tabu
PEOPLESlider

„Regina Întunericului” divorțează după 20 de ani de căsnicie. Averea uriașă pe care o are de împărțit Gabriela Lucuțar

Divorțul momentului în lumea mondenă. După mai bine de două decenii de mariaj, Gabriela Lucuțar, una dintre cele mai cunoscute prezențe din lumea vedetelor a divorțat de soțul ei. 

Gabriela Lucuțar, cea cunoscută ca Regina Întunericului, a anunțat că divorțează de bărbatul cu care făcea echipă și în afaceri, Romeo Constantin Lucuțar, bărbatul cu care are trei copii. Cea care a dat vestea este chiar ea, într-un podcast.

Tot ea a anunțat că au de împărțit o avere de 2,7 milioane de dolari, dar și custodia celor trei copii, pe care fiecare dintre soți o dorește. Ea e cea care a depus cererea de divorț, iar Romeo Constantin Lucuța invocă în instanță averea și custoria, susținând că el este victima. În acest sens, magistrații au ales să accepte cererea bărbatului, cu o singură condiție: acesta este nevoit să plătească taxa de timbru aferentă: 142.000 lei, adică peste 28.000 de euro, scrie Cancan.

În urmă cu puțin timp, Gabriela Lucuțar a fost invitată în cadrul podcastului Realități cu Niculescu, acolo unde a dat vestea. Acolo, femeia de afaceri, cea care s-a îmbogățit din pompe funebre, a anunțat că nu mai formează un cuplu cu partenerul ei din ultimii 20 de ani și că acum ei doi se luptă pentru custodie și avere.

„După 20 de ani de căsnicie şi trei copii minunaţi, întâmplarea a făcut… eu fiind o familistă convinsă şi o femeie care nu şi-a înşelat niciodată soţul şi nu s-a uitat la bărbaţi decât aşa, prieteneşte, am ajuns să divorţez.

M-am gândit şapte luni dacă să fac pasul ăsta sau nu.

La momentul acesta, eu sunt… după ce a trebuit să pierd 70% din munca mea, de 18 ani… el fiind administrator în firmă… eu trebuia să rămân cu firma, categoric, asta e viaţa mea! După copii, asta este viaţa mea!

Mi-a spus o clientă aşa… a făcut cu mine patru înmormântări şi am vorbit cu ea în Sâmbăta Mare. M-a sunat să-mi spună „Paşte Fericit!”, nu ştia că am divorţat şi mi-a spus aşa: „Adu-ţi aminte, tu eşti puternică şi vei trece peste! Eu te cunosc, îţi cunosc copiii şi ştiu ce educaţie le-ai dat! Ştiu ce mamă eşti, ce soţie eşti! Adu-ţi aminte de unde ai plecat! A fost al doilea client al tău.

Te duci acolo unde ai stat în chirie doi ani de zile, unde eu te-am cunoscut, faci o poză şi ţi-o pui pe frigider. Şi doar prin munca ta ai ajuns aici şi ai făcut o împărăţie! O vei face iarăşi!

Eşti fericită?”. Sunt foarte fericită, i-am răspuns, sunt foarte liniştită. Acum, copiii mei simt că trăiesc”, a dezvăluit ea.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Elena Ionescu, ex Mandinga, și-a făcut mărire de sâni cu grăsimea proprie

Tabu Tabu

Tot ce trebuie să știi despre nunta Prinţului Harry cu Meghan Markle

Andreea Damian

Ce sa mananci si ce sa eviti in post ca sa nu te ingrasi (partea a doua)

realitatea

Creșterea nivelului mării ar putea să disloce până la 187 de milioane de oameni

Andreea Damian

Cum arată acum Mariana Dănescu, actrița care a jucat-o pe Lili din serialul „La Bloc”

Andreea Damian

Iulia Vântur și Salman Khan, din nou în atenția presei

Tabu Tabu

Scrie un comentariu