Tabu
PEOPLESlider

Scriitoarea Ileana Vulpescu a murit

Scriitoarea Ileana Vulpescu, autoarea romanului „Arta conversaţiei”, a încetat din viață miercuri, la vârsta de 89 de ani, informează Mediafax.

Ileana Vulpescu, născută în 1932, în Bucureşti, a devenit membră a Uniunii Scriitorilor din România în 1972.

A debutat în literatură în 1966, a publicat schițe și nuvele, iar succesul l-a cunoscut odată cu publicarea romanului „Arta conversaţiei” (1980), care a primit premiul „Cântarea României”. Pe lângă acesta, a mai publicat volumele „Rămas-bun casei părinteşti” şi „Sărută pământul acesta”.

Ea a colaborat la redactarea lucrărilor Dicţionarul limbii române şi Dicţionarul explicativ al limbii române (1959-1975), a scris proză şi teatru şi a tradus din literaturile engleză, franceză şi spaniolă.

A fost căsătorită cu scriitorul, traducătorul şi publicistul Romulus Vulpescu, care a decedat, în septembrie 2012, la vârsta de 79 de ani. Cu aproape o lună înainte, cei doi îşi pierduseră unicul copil, o fiică pe nume Ioana.

Ileana Vulpescu a fost decorată de preşedintele României, Klaus Iohannis, cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, pentru contribuţia adusă la „creşterea valorii literaturii române contemporane”.

ARTICOLE SIMILARE

Raoul, critici dure la adresa Mirabelei Dauer. Prietenia lor s-a încheiat definitiv

Andreea Damian

Tatuaje ascunse… sub tricoul vedetelor!

realitatea

BirthStrikers: totul despre femeile care refuză să aibă copii dacă nu stopăm schimbările climatice

realitatea

Ariana Grande se întoarce la Manchester după doi ani de la atacul terorist

Andreea Damian

Coaja de păstârnac și florile de castravete dictează tendințele alimentare în 2019

Andreea Damian

Nike va produce încălţăminte pentru „eroii de fiecare zi”

Andreea Damian

Scrie un comentariu