Tabu
LIFESTYLE

Starea lui Schumacher s-a agravat: l-au operat a doua oara!

Ranit grav la cap intr-un accident de schi suferit in statiunea franceza Meribel, germanul Michael Schumacher a fost operat pentru a doua oara, informeaza “ledauphine.com”.

Fostul campion mondial de Formula 1 este in continuare in stare critica, in coma indusa, au anuntat medicii spitalului din Grenoble. “Deocamdata nu putem sa ne pronuntam cu privire la soarta lui Michael Schumacher. El este in coma artficiala. Obiectivul nostru este sa limitam cresterea presiunii intracraniene. Putem spune ca viata lui Schumacher este in pericol si ca situatia este foarte grava. Avand in vedere violenta impactului, o persoana care ar fi suferit un astfel de impact nu ar mai fi ajuns aici daca nu purta casca“, a declarat un doctor de la Centrul Medical Universitar din Grenoble (CHU), luni, intr-o conferinta de presa.

Chiar daca in timpul conferintei de presa medicii au evitat sa dezvaluie acest lucru, se pare ca dupa prima operatie, efectuata duminica, imediat ce Michael Schumacher a fost dus la spital, au aparut complicatii severe care au necesitat o noua interventie chirurgicala. „In acest moment nu credem ca este necesara inca o operatie. Schumacher are hipertensiune intracraniana, hematoame si contuzii cerebrale, precum si un edem cerebral”, a declarat la pranz profesorul Payen. Totusi, surse apropiate familiei au dezvaluit presei ca germanul a fost operat si a doua oara, in regim de urgenta, dupa ce au aparut cateva complicatii severe!

ARTICOLE SIMILARE

Adio, vacanțe ieftine în Thassos! Cât vor plăti românii pentru un concediu în 2023

Andreea Damian

Gestul uimitor al soferului sinucigas

Nu a avut bani sa mearga la control in timpul sarcinii. A fost socata cand a vazut ce a nascut!

Cum stii daca esti un VAMPIR ENERGETIC

Utilizarea în exces a tehnologiei face să-ți crească niște coarne pe craniu

Andreea Damian

Nu găsești semințe de zorele pentru că ele sunt consumate pentru altfel de senzații

Dora Constantinovici

Scrie un comentariu