Tabu
CULTUREWhat's hot

Ştiaţi copiii-vedetă cărora faima le-a distrus viaţa?

Se spune ca daca îi înveţi pe copii de mici să aibă bani mulţi, ei vor ajunge să nu-i mai preţuiască, să creadă că totul li se cuvine şi să se plictisească foarte repede. Cel mai elocvent exemplu este cel al copiilor-vedeta. Mulţi dintre aceştia, au înlocuit zahărul cu drogurile, iar jucăriile lor sunt oameni adevăraţi care le stau la dispoziţie.
Cei mai mulţi dintre actorii care au cunoscut faima înca de mici, n-au ştiut să-şi conserve talentul şi curând, furaţi de mirajul banilor şi al celebrităţii, au devenit copii-problemă.
Iată doar câteva dintre aceste exemple.
1. Lindsay Lohan şi-a început cariera ca o micuţă actriţă angelică în serialul “Another World”. Însă o dată ce a simţit gustul succesului, în jurul vârsetei de 12 ani, Lindsay a început să devină tot mai rebelă. Până la vârsta de 24 de ani, cât are acum, actriţa a fost arestată de mai multe ori, a fost tratată pentru dependenţă de droguri şi alcool şi a avut o relaţie toxică cu o lesbiană faimosă.

2. Britney Spears a devenit celebră în 1998 o dată cu lansarea single-ului “Baby One More Time”. Britney avea 16 ani la vremea accea. Însă faima nu i-a adus prea multă linişte. Cântăreaţa a fost căsătorită deja de două ori şi de tot atâtea ori a divorţat, a fost şi ea internată pentru consum de droguri şi probleme psihice temporare.
3. Dustin Diamond este cunoscut de pe vremea când îl juca pe Screech în “Salvaţi de clopoţel” în anii ’90. Zece ani mai târziu, viaţa actorului părea complet schimbată. El a fost protagonistul mai multor casete video cuprinzând scene de sex care au fost lansate pe internet.

4. Michael Jackson este probabil cel mai bun exemplu de copil faimos pe care celebritatea l-a adus nu nu ami la faliment dar chiar şi al moarte. După ce a debutat, alături de fraţii lui, în Jackson 5, Regele pop-ului a avut un succes colosal la nivel internaţional, devenind cel mai iubit câtăreţ al tuturor timpurilor. Faima lui, a adus însă cu ea, şi numeroase scandaluri, dintre care cel mai răsunător a fost cel de agresiune sexuală asupra mai multor copii.

5. Macaulay Culkin a fost multă vreme prototipul copilului simpatic şi decurcăreţ pe care toţi părinţii şi-l doresc. El şi-a dobândit faima o dată cu apariţia în seria “Singur acasa”. Însă copilul inocent de altădată a ajuns ca în 2004 să fie arestat pentru posesie de droguri, iar cariera lui ca şi actor este practic inexistentă.

ARTICOLE SIMILARE

15.000 de lei pe-o poezie patriotică

Actriţa aleasă să o joace pe prinţesa Diana, desfiinţată de public

Andreea Damian

Miley Cyrus dezvaluie de ce vrea mereu un nou look

Actrița Adela Mărculescu va fi premiată la Gala premiilor Gopo

Tabu Tabu

Ce sexy e sefa de la Yahoo! A pozat pentru Vogue

realitatea

Cum să te menţii tânără!

Scrie un comentariu