Home > recenzii carte

CARTE: Amantul de Marguerite Duras

Amantul lui Marguerite Duras cred că a fost pentru Franța, ce-a fost Lolita pentru America, deși perioada care s-a scurs între publicările lor e destul de mare. Åžocul a fost provocat de același subiect (o fetișcană prea matură și prea dezghețată pentru vârsta ei) chiar dacă a fost reluat după 29 de ani. Comparația între cele două romane însă se oprește aici. Chiar dacă stilul laconic și întrerupt al Margueritei Duras e la fel de fermecător ca și curgerea lentă a poveștii lui Nabokov. Roman autobiografic, Amantul vorbește despre adolescența lui Marguerite, petrecută în Saigon și despre viața

Carte: Delirul de Marin Preda

[gallery ids="101774"]   In mod cert, Marin Preda n-a scris romane pentru femei. Ca au ele acolo putina telenovela, un pic de sirop si iubiri sfasietoare, asta nu inseamna ca publicul lui tinta au fost femeile. Si cu toate astea, din toata literatura romaneasca pe care am citit-o eu, nici un alt scriitor roman nu isi face personajele sa danseze in felul in care o face Marin Preda. Cand Victor Petrini danseaza cu Matilda sau cand Stefan Paul o imbratiseaza pe Luchi pe ritmuri suave, esti

Carte: Cu ușile închise- Jean Paul Sartre

  Cu ușile închise nu este o carte, ci o piesă de teatru. Destul de scurtuță, dar nu destul de ușurică. Sartre este una dintre cele mai proeminente figuri ale secolului XX și asta datorită filosofiei lui existențialiste și a operelor sale literare. O să mă opresc la piesele lui de teatru, de fapt doar la cea din titlu, pentru că este una dintre preferatele mele, și cum fac de obicei, tot ce-mi place recomand și altora. În piesa asta joacă trei personaje : 2 femei și un bărbat. Sunt închiși într-o cameră din care nu pot să iasă. Au fost

Valurile, Virginia Woolf

Am ales să vă vorbesc azi despre Valurile Virginiei Woolf din două motive. Pentru că este una dintre cărțile mele favorite și pentru că voiam să îmi aduc aminte de personaje, de acțiune, de sentimentul pe care mi l-a lăsat când am citit ultima pagină.

Recenzie: Călătorie la capătul nopții de L.F. Celine

[gallery ids="101777"] Ferdinand Bardamu îmi va rămâne mereu în memorie ca omul pe care l-am regăsit în realitate. Evident, nu personajul însuși, nici chiar autorul (Bardamu fiind un alter-ego, un dublu al lui), ci întruchipări atât de veridice ale personajului central, oameni atât de asemănători după vorbă, după port. Să mă explic: Bardamu este un antierou, un inadaptat, un om care nu poate sta locului, care nu poate prinde radacini pentru că, in principal, totul i se pare inutil, totul e sortit pieirii și tot ce știe el cel mai bine să facă e să fugă. De