Tabu
lifestyle

True Grit – 2010 vs. 1969

Foarte multa lume a fost dezamagita de faptul ca filmul fratilor Coen a plecat de la Oscaruri exact asa cum a venit– adica doar cu 10 nominalizari. Chiar si originalul din 1969 reusise un record mai bun – din doua nominalizari, John Wayne obtinuse Oscarul pentru Cel mai Bun Actor in Rol Principal. Insa, dupa cum oricine a vazut mai mult de doua productii din cursa pentru Oscaruri trebuie sa fi inteles pana acum, trofeul nu se da neaparat celui mai bun din competitie. In loc de a intra in obisnuitul bla-bla despre cat e de nedrept fratele lui Gopo de peste ocean, o sa ma limitez la a afirma ca nici daca s-ar fi dat premiu celui mai bun nu stiu daca True Grit ar fi luat ceva. Cu exceptia premiului pentru scenariu adaptat, poate…

Ca si filmul din 1969, True Grit 2010 preia povestea lui Charles Portis din romanul omonim, fiind mult mai scrupulos insa in adaptare decat pelicula cu John Wayne, prin pastrarea lui Mattie Ross ca personaj-narator. Toata povestea este spusa din perspectiva unei fete batrane ( ceea ce poate explica tonul acid) – aceasta rememorand episodul prinderii ucigasului tatalui sau.

Vazute unul dupa altul, cele doua filme par sa nu aiba prea multe in comun ca abordare insa se potenteaza reciproc – o astfel de vizionare este recomandata celor care vor sa inteleaga ce inseamna un film de autor si 50 de ani de cinema in plus.

In versiunea din 69, regizata de Henry Hathaway, tonul este obiectiv, impregnat de regulile westernului, ceea ce astazi confera inceputului filmului ( si nu numai) un aer de reclama la Milka : o imagine idilica, un slagar pe fundal in care o voce barbatesc-serioasa spune povestea filmului ( « The pain of it will ease a bit when you find a man with true grit »), o Mattie Ross / Kim Darby semanand suparator de tare cu Justin Bieber.

Spaland geamul si revenind la realitatea de azi, tonul subiectiv din filmul lui Joel si Ethan Coen este mult mai potrivit subiectului, dand o coerenta felului in care personajele sunt prezentate ( din perspectiva unei fetite infipte de paisprezece ani ajunsa acum o fata batrana fara o mana – scuzata imi fie rima). O alta diferenta importanta tine de momentul ales in True Grit 2010 pentru inceperea povestii – spre deosebire de original, unde apucam sa il vedem pe tatal lui Mattie si viu, varianta Coen debuteaza cu Mattie Ross 2010/ Hailee Steinfeld ajungand in Fort Smith pentru a aduce corpul defunctului tata acasa.

Si lista de diferente este lunga. De la cele mici si comice ( in 2010 Rooster Cogburn/ Jeff Bridges duce si el lipsa de un ochi, ca si personajul lui John Wayne, doar ca de celalalt, dreptul in loc de stangul, la cele de esenta – personajul lui Mattie este mult mai infipt, mai in ton cu timpurile iar finalul filmului ne-o prezinta pe aceasta in prezent, acra si batrana, oferind explicit justificarea freudiana a legaturii dintre Mattie si Rooster. Varianta din 1969 se termina tot cu o vizita la mormant, cel al tatalui Ross de aceasta data, si cu un John Wayne sarind sprintar si calare peste gardul cimitirului. Ca in reclamele la ciocolata.

Finalul este probabil punctul cel mai sensibil al filmului fratilor Coen. Jocul actorilor este impecabil ( de Jeff Bridges stiam, Matt Damon este tot mai bun insa, cu fiecare rol), dialogurile seci, acid – (nu e un cuvant pe care sa il folosesc usor !) geniale, iar imaginea lui Roger Deakins aspra si potrivita prin recele ei cu atmosfera si povestea. Ramane de stabilit, printr-o noua vizionare, daca finalul justifica tonul filmului si viceversa. La prima vedere ultimele zece minute te prind in afara zonei de comfort conferite de restul peliculei si  din cauza asta se resimt ca artificiale si pretioase.

ARTICOLE SIMILARE

O mai ştii pe micuta Bianca din “Numai iubirea”? Uite cum arată acum

Ghici cine…

realitatea

Linda Evangelista, Fecioara Maria numai pentru W Magazine

realitatea

ANCA PANDREA are o relatie cu un pictor!

Gateste simplu, rapid si usor cu Tefal Intuition

Hereafter – Un film aproape omorât de propriu-i început

realitatea

Scrie un comentariu