Prințul Andrew a fost dat în judecată pentru că ar fi abuzat sexual de trei ori o femeie care spune că a fost traficată pentru sex de către regretatul finanțator Jeffrey Epstein.
Într-o plângere civilă depusă luni la Curtea Districtuală a SUA din Manhattan, Virginia Giuffre a spus că ducele de York, al doilea fiu al reginei Elisabeta, a agresat-o sexual și a bătut-o în urmă cu aproximativ două decenii, când avea 17 ani.
Acțiunea în justiție s-ar baza pe faptul că Giuffre, cunoscută anterior ca Virginia Roberts, a fost împrumutată prințului Andrew pentru relaţii intime de către Jeffrey Epstein, și ea atunci era minoră, a spus avocatul, potrivit Reuters.
Acesta include, de asemenea, pretenții de „încălcări sexuale necorespunzătoare” și „suferință fizică și emoțională”, toate suferite de Giuffre, care a susținut în repetate rânduri că a fost obligată să se culce de trei ori cu fiul Reginei Elisabeta a II-a.
„Îl trag la răspundere pe prințul Andrew pentru ceea ce mi-a făcut”, a spus Giuffre. „Cei puternici și bogați nu sunt scutiți de a fi considerați responsabili pentru acțiunile lor. Sper că alte victime vor vedea că este posibil să nu trăim în tăcere și teamă, ci să ne revendicăm viața vorbind și cerând dreptate”, a adăugat ea.
Prima dată a fost în casa lui Maxwell din Londra, în martie 2001, când avea 17 ani, apoi o lună mai târziu, la conacul lui Epstein din Upper East Side, precum și o orgie pe insula privată din Caraibe a pedofilului , a susținut ea.