Home > Lifestyle > Whitney Houston: visez că diavolul vrea să mă prindă, dar știu că scap, nu mă va prinde niciodată

Whitney Houston: visez că diavolul vrea să mă prindă, dar știu că scap, nu mă va prinde niciodată

Documentarul lui Kevin Macdonald – Whitney – încearcă să ne arate ce a stat în spatele declinului dramatic al celei mai bune voci a secolului XX.

Azi se împlinesc 7 ani de când Whitney Houston a fost găsită moartă într-o cadă de baie din Beverly Hills. Ieri mi-am făcut curaj să văd documentarul lui Macdonald – cred că am epuizat toate filmele și documentarele făcute vreodată despre Whitney – inclusiv cele de serie B și C până acum – mai rămăsese acesta, adică un documentar autorizat, realizat cu ajutorul familiei și proprietății Houston, cu o mulțime de interviuri și materiale de arhivă. Am crescut cu muzica ei, îi fredonam maimuțărește versurile căci voce n-am avut niciodată și nici versurile nu le-am înțeles mereu. Însă nu aveai nevoie să înțelegi engleza lacrimă sau să ai vreo mare pregătire muzicală ca să simți chiar și la vârsta de 10 ani că femeia asta e o forță a naturii. După mai mult de zece ani de zile, când am văzut-o în turneul fiasco din Europa, atunci când a încercat să cânte live și lumea a huiduit-o, ea transfigurată de consumul de droguri și alcool, buhăită și cu niște rămășițe de voce – am plâns deși nu mai derulam demult casetele cu pixul și ascultam orice altceva decât Whitney Houston.

Macdonald spune că documentarul a apărut la inițiativa agentului cântăreței, Nicole David, care i-ar fi spus că nu înțelege de ce totul s-a încheiat așa cum s-a încheiat și că vrea să afle de ce s-a sinucis cântăreața.

Dacă până acum în majoritatea filmelor cauza tristeții și cosnumului excesiv de droguri pare să fi fost Bobby Brown (soțul lui Whitney) – documentarul acesta exploatează un alt fir al evenimentelor, dimensiunea traumei suferită de Whitney în copilărie, când mama ei (Cissy Houston) plecată fiind în turnee împreună cu tatăl ei îi lăsa pe copii la diverse familii înrudite. Miza documentarului (deși întârziată de imagini de arhivă din timpul turneelor în care deja Whitney folosea droguri pentru a ține pasul cu oboseala) vine dintr-un  interviu acordat de ea britanicului Simon Bates în care spune că cea mai mare supărare a sa este abuzul asupra copiilor. De aici încolo lucrurile încep să se limpezească iar Macdonald îi întreabă și pe frații cântăreței despre posibile abuzuri pe care aceasta le-ar fi putut suferi în copilărie. Aflăm că toți frații au fost molestați cât erau minori de o verișoară (în prezent moartă). Practic deși familia Houston își trimisese fiica la o școală catolică private pentru fete ca să o păzească de cartier și de viața de pe străzile periculoase, tot ei, lăsând-o în grija rudelor, au condamnat-o involuntar la o serie de traume ascunse care aveau să-i dea viața peste cap odată cu trecerea timpului.

Documentarul intersectează imagini de arhivă din știri și din turnee cu mărturii ale membrilor familiei și afli că drogurile nu-i erau deloc străine lui Whitney atunci când l-a cunoscut pe Bobby. Ba mai mult, eu am rămas cu impresia tristă și senzația sumbră că nu Brown a împins-o la excesele care urmau să-i fie fatale ci chiar frații ei mai mari, cei care-și luaseră angajamentul moral (și pentru care erau și plătiți cât se poate de bine) de a avea grijă de sora lor mai mică. Unul dintre frați chiar explică (deși ranchiunos împotriva lui Brown) că acesta nu ținea pasul cu ritmul în care el și sora lui se drogau. Nu știu, nu vreau să fiu nedreaptă dar există un soi de mândrie și infatuare în mărturia lui despre anii 90 când se găseau droguri la discreție și despre sumele immense pe care le foloseau pentru a face rost de ele în oricare țară ar fi fost în turneu.

Documentarul nici nu este atât de mult despre Whitney cât despre lumea ermetică care o înconjura, o mulțime impresionantă de prieteni, rude (mai ales rude) și colegi care își amintesc triumful și durerile ei, de multe ori atașate propriilor lor agende, propriei lor bunăstări. Mama ei, cântăreața de gospel ți soul – Cissy Houston vorbește despre ea din perspectiva bisericii în care a învățat Whitney să cânte dar uită să vorbească despre Whitney, fiica mereu certată și pedepsită pentru a cânta perfect încă de la o vârstă fragedă. Ex-soțul Bobby Brown refuză să se confrunte sau chiar să recunoască faptul că drogurile au jucat un rol în căsnicia lor tumultuoasă. Iar Robyn Crawford, cea mai apropiată confidentă a lui Houston refuză și ea să discute despre relația lor, care pare să fi fost puternică, sinceră și, uneori, sexuală. Apoi sunt frații ei care vorbesc despre ea chiar și acum ca despre un soi de noroc choir care i-a lovit, cu o detașare aproape materială, ca atunci când regreți că pierzi un loc de muncă cald și plătit mai bine decât meriți. Iar episodul tatălui său care i-a fost o vreme și agent și care i-a furat banii apoi dând-o în judecată este extrem de trist.

Whitney – documentarul – nu reușește să explice în totalitate declinul acestei femei incredibile însă reușește să surprindă fragilitatea și singurătatea unei fetițe care a reușit să schimbe muzica și cultura pop din întreaga lume pentru totdeauna. Și apoi a murit. Documentarul începe cu o frază repetată de Whitney într-un interviu de la începutul carierei: “Visez deseori că mă urmărește un uriaș pe un pod iar eu fug, fug, fug și el nu mă prinde, eu știu că am să scap. Mama îmi spune că ăla e diavolul care încearcă să mă prindă, dar eu știu că am să scap, nu mă prinde niciodată.”

 

Articole asemanatoare
Bobby Brown dă în judecată BBC pentru documentarul despre Whitney Houston
Recenzie: Cu ce umpli locurile întunecate din fermierii falimentați de o criză
Un cap plin de vise confirmă faptul că Coldplay nu este cool și nici nu a încercat vreodată să fie
michael jackson
Michael Jackson, târât într-un nou conflict, la 9 ani de la moartea sa

Comenteaza acest articol

Whitney Houston: visez că diavolul vrea să mă prindă, dar știu că scap, nu mă va prinde niciodată

by Dora Constantinovici   3 min
0