Așteptat de mai bine de zece ani, cel de-al treilea album al trio-ului din Bristol seduce letal și din prima. Oricine ar fi avut dubii despre relevanța trupei doar pentru că a stat la cutie atâta vreme, fără a mai „confirma” în vreun fel reușitele anterioare, ar trebui să-și muște limba acum.
Third este, în egală măsură, autoreferențial și inovator, vocea lui Beth Gibbons plutește serafic iar derapajele experimentale și violența industrială (împinse la înaintare cu bubuitorul Machine Gun) îl trimit într-o zonă ultra alienantă si totusi foarte emoționantă, care-și dezvăluie treptat cele mai ascunse note și deviații sonice. Pentru fiecare baladă sinistră (fracturatul The Rip sau derapantul Small) există cåte un atac mitraliat, de la marșul tribal hipnotic din We Carry On la senzația de calm postapocaliptic din piesa finală, Threads, încheiată cu ceva care aduce a vuietul rău prevestitor al unei alarme sunånd într-o uzină pustie… Abia acum ne putem întreba ce ne rezervă al patrulea album.