Tabu
HobbySlider

Incanta-ti ochii cu fotografiile Cristianei Apostol – Lacustra

Astazi Cristiana ne incanta privirile cu fotografiile ei acvatice, dar in acleasi timp tomnatice, iar noi vrem sa impartim aceasta frumusete cu voi! 

Frumusetea toamnei se regaseste peste tot in natura, iar apa reflecta aceasta minune.

Despre Cristiana

Arta Cristinei te va purta spre cele mai indepartate taramuri ascunse in sufletul tau, nedescoperite pana in punctul in care iei contact pentru prima data cu fotografiile acesteia: spre taramuri inzapezite ori cufundate in soare, spre taramuri inundate ori aride. Orice taram fotografiat spune o poveste, povestea unui suflet, surprinsa cu atata dedicare si pasiune prin obiectivul unui aparat de fotografiat. Lumea capata o alta nuanta. Perfectiunea devine posibila.

Fotografia in care Cristina se specializeaza de cativa ani este cea subacvatica, in scop artistic, “tocmai pentru ca este o provocare”, dupa cum tocmai aceasta o spune. Fotografia subacvatica inglobeaza farmecul si ineditul lumii de sub ape, iar pe cat de spectaculoase sunt fotografiile, pe atat de greu e procedeul ce duce, in cele din urma, la rezultatul finit. De la stabilizarea aparatului si pana la iluminarea cadrului, tehnica este una destul de complicata, in spatele careia se afla ani de exercitiu. Daca intr-un studio foto comunicarea cu modelul este una cat se poate usoara, in apa lucrurile se schimba: totul trebuie prestabilit, iar odata inceputa sesiunea foto totul se reduce la mima, intuitie si multa atentie. Linistea dainuie in ape. Daca privim fotografiile Cristinei, putem spune fara sa gresim: nimic nu este greu cand iubesti ceea ce faci!

Foto: Cristiana Apostol https://www.facebook.com/cristiana.apostol?fref=ts

ARTICOLE SIMILARE

Jurnalul secret al lui Michael Jackson: cele mai negre gânduri și obsesia megastarului

Andreea Damian

Fotografie cu Cristiana Apostol – Vant de toamna

realitatea

Cum să adopți tendința anilor șaptezeci fără să pari demodată

Andreea Damian

Fiica prinţului Harry, adăugată în cele din urmă pe lista succesiunii la tronul Marii Britanii

Andreea Damian

Bianca Drăgușanu, declarații controversate: „Un bărbat sărac e un bărbat prost”

Andreea Damian

Premiile Oscar 2022, lista nominalizărilor. Filmele cu cele mai multe propuneri

Andreea Damian

Scrie un comentariu