Åži fără orgasme mentale de inteligență care să dea pe-afară și să forțeze limitele realului și ale relității care să încerce să șocheze brutalizând verbal. Jurnalul Oanei Pellea cu fragmente de viață trăite între 2003 și 2009, este sincer, cald și autentic. La capătul paginilor, după ce îl închizi, ți se dezvăluie nu doar o carte frumoasă, ci și un om frumos. Åži multă sinceritate, multă sensibilitate, multă candoare, enorm de multă bunătate și dăruire. „Un jurnal care face bine“, așa cum scrie Ioana Pârvulescu. Åži, da, care o va împrieteni pe Oana Pellea cu multă lume.
Nu este biografia unei mari actrițe, nici măcar a unei actrițe, decât vag mici întâmplări se strecoară acolo ca și cum ar veni din culise și ca orice fapt divers, nu cu grandoare sau măreție. Nici orgoliu sau vreun fir de megalomanie. Este viața unui om real, necosmetizată, cu tot ce are viața în ea: părinții, pe primul loc întotdeauna, dor, experiențe, trăiri, dezamăgiri, bucurii, tristeți, prieteni, relația cu Dumnezeu. Un Jurnal plin de autentic. Îl citești, îl reiei, ca mine, ca să subliniez ce mi-a plăcut și să îndoiesc paginile cum făceam în adolescență. Åži în el este, de fapt, câte o mică părticică din fiecare dintre noi.
Un actor iubit, Amza Pellea, actori pe care i-am admirat și nu mai sunt, un pic din România de acum, contradictorie, frumoasă și urâtă în același timp, colorată și înzorzonată, iubită și detestată, personaje sociale pe care le suportăm cu greu uneori. Åži un mesaj minunat: că din când în când e bine să te oprești, să te privești din afara ta și să observi ce e în jur și să te uiți la tine ca să înțelegi ce ți se întâmplă și ce se întâmplă. Un text către prieteni, modest, plin de tandrețe și umor, dar foarte special și foarte personal.
1 comentariu