Tabu
PEOPLESlider

Angelina Jolie, îngrijorător de slabă. Cântărește doar 44 de kilograme

Angelina Jolie este din ce în ce mai slabă. Surse apropiate vedetei susțin că aceasta rareori mănâncă o masă completă, iar de multe ori uită și să mănânce.

Actrita de 42 de ani cântărește doar 44 de kilograme, mai puțin chiar de fiica sa, Shiloh, susțin voci din anturajul ei. Angelina Jollie are o greutate sub nivelul recomandat având în vedere înălțimea actriței de 1.73 cm.

Potrivit revistei Grazia, Angelina consumă zilnic doar 600 de calorii, echivalentul a două boluri de cereale cu lapte. „Angelina obișnuiește să-și înceapă ziua doar cu câteva cereale și o lingură de ulei de cocos. Îngrijorător este că de multe ori uită să mănânce, fiind prea ocupată”, a declarat o sursă pentru revistă.

“Uneori sare peste prânz sau ia în grabă câteva migdale sau un shake pe bază de proteine, în loc să mănânce ceva substanțial. Iar cina constă uneori într-o friptură slabă și un pahar de vin roșu.”, a adăugat aceeași sursă. Stresul pare să fie cauza pierderii atât de mare în greutate a actriței.

Are 6 copii cu Brad Pitt

Angelina Jolie şi Brad Pitt, care au fost împreună 12 ani, s-au despărţit în septembrie 2015. Actriţa a cerut divorţul „pentru binele familiei“, solicitând şi custodia celor şase copii,  trei adoptaţi – Maddox (16 ani), Pax (14 ani) şi Zahara (12 ani) – şi trei biologici – Shiloh (11 ani) şi gemenii Vivienne şi Knox (9 ani).

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Dani Oțil, mesaj pentru David Popovici, dublu campion mondial la înot

Andreea Damian

Exerciţiul secret cu care Kate Middleton îşi menţine abdomenul tonifiat

Andreea Damian

Alegeți lenjerii de pat de calitate, pentru a avea un somn de noapte cu adevărat bun!

realitatea

Delegația feminină din Arabia Saudită nu a mai ajuns la Moscova

Dora Constantinovici

Singurătatea este mai periculoasă pentru sănătate decât obezitatea

Andreea Damian

Connect-R, dezvăluiri despre perioada când era dependent de droguri: ”Mă dureau organele din mine!”

Andreea Damian

2 comentarii

Scrie un comentariu