Tabu
Slider

#StamAcasa și descoperim Dubaiul de la distanță

În lumina noii situații cauzate de răspândirea Coronavirus, suntem responsabili și #StamAcasa. Dar asta nu ne împiedică să călătorim, chiar dacă, pentru o perioadă, o facem virtual. Cu măsurile de protecție aliniate la cele mondiale, #Dubai a devenit un spațiu pe care îl putem accesa online.
#VisitDubai poate fi realizat printr-un pachet de top ce cuprinde un ghid privind unele dintre cele mai importante puncte de atracție din Dubai care pot fi vizitate printr-un tur virtual de 360 de grade, cele mai mari muzee din Dubai, cele mai mari galerii de artă și una dintre reședințele de vară ale șeicului – experiențe accesibile la distanță – de oriunde în lume.

Reperele magnifice ale Dubaiului
Cu Dubai 360, cel mai mare program de tururi virtuale din lume, cu o calitate video neegalată la nivel mondial, nu a fost niciodată mai ușor să descoperi o parte din istoria și patrimoniul acestui oraș. Programul asigură accesul vizitatorilor la anumite puncte de reper din Dubai, din orice parte a lumii, inclusiv panorame în cascadă cu întregul orizont al orașului.

dubai frame
dubai frame

Cele mai mari muzee din Dubai și reședința de vară a șeicului
Găzduit în cea mai veche clădire din oraș, Muzeul Dubai este de neratat pentru orice pasionat de situri istorice, pentru oricine își dorește să cunoască sunetele și aromele epocii premoderne în EAU și să descopere cum conducătorii vizionari ai Dubaiului au transformat orașul în locul plin de vibrații care este astăzi
Muzeul Etihad se află exact în locul unde au fost fondate Emiratele Arabe Unite, fiind astfel locul perfect pentru a explora cum a început totul. Acest punct de reper este o adevărată capsulă a timpului pentru istoria contemporană a EAU, permițând vizitatorilor să descopere cum era viața în EAU înainte de semnarea tratatului de unificare a celor șapte emirate.
Un monument istoric mic dar special, Umm Al Sheif Majlis era reședința de vară a răposatului Sheikh Rashid bin Saeed Al Maktoum. Această clădire cu două niveluri, vestită pentru împrejurimile liniștite, era o oază de tihnă departe de agitația orașului, dar este cunoscută mai ales ca fiind locul unde șeicul Sheikh Rashid și consiliul său (Majlis) luau deciziile importante.
Galerii de artă
Celebrul Art Dubai își prezintă exponatele online. Festivalul va prinde viață în spațiul digital și va prezenta anualul Global Art Forum care adună laolaltă minți luminate originale și contemporane într-un spațiu deschis intim. Vizitatorii se vor putea bucura și de o serie de programe artistice tematice și organizate și pot admira peste 500 de obiecte de artă în catalogul de artă online.
Renumitul district cultural Alserkal Avenue se unește în spiritul comunității. Pentru ca publicul să aibă acces la toate noile expoziții de artă, să aibă șansa de a-i cunoaște pe unii dintre artiștii creatori sau pur și simplu pentru a naviga în voie, districtul își lansează platforma digitală la 360 de grade.

ARTICOLE SIMILARE

O nouă provocare pe rețelele de socializare – femeile își fac outfit cu perne și curele

Tabu Tabu

Fotografie Sorin Onisor – Despre oameni

realitatea

Ioana Ginghină, anunț cu doar câteva zile înainte de cununie

Andreea Damian

Premiile Grammy 2021. Gala, amânată din cauza epidemiei din LA. Data anunțată de organizatori

Andreea Damian

Cea mai tristă și frumoasă carte de nedragoste – Iubire amară de Elena Ferrante

Dora Constantinovici

Craciunul asta se poarta cadourile kinky

realitatea

Scrie un comentariu