Tabu
PEOPLESlider

Cine este sosia lui Smiley și cu ce se ocupă aceasta

Unul dintre cei mai îndrăgiți soliști de la noi și oameni de televiziune s-ar părea că și-a găsit sosia. Un om care seamănă perfect cu Smiley – Tiberiu Andrei Maria, care se ocupă cu totul altceva decât face iubitul Ginei Pistol și solistul care cânta “Pierdut buletinul”
Smiley a publicat recent o imagine cu un tânăr tuns, care semănă cu el și cu următorul text: “Cine și-a pierdut buletinul? A. E Smiley când filmează vlog cu forțele de ordine, B. Smiley face voluntariat, C. Smiley se mai îmbracă în uniformă din când în când, că să o impresioneze pe Gina, D. Nu e Smiley, e un fan care-i seamănă, E. E Smiley când făcea armata”. Tabu a aflat că tânărul este locotenent, numele lui e Florentin Băloi zis și Smiley și lucrează la Jandarmerie. „Mulţi cred că nici nu-mi ştiu numele, toţi cunoscuţii îmi spun «Smiley»“, povestește mândru bărbatul. O fotografie distribuită de Jandarmeria Română, care îl înfăţişează pe îndrăgitul Smiley alături de sosia sa, un tânăr jandarm din Olt, a făcut înconjurul Internetului.

sosia lui smiley
sosia lui smiley

Deşi nu are talent la muzică, locotenentul Florentin Băloi, din cadrul Detaşamentului 6 Corabia, e foarte des oprit de fani pentru a face poze. Mulţi îl întreabă dacă s-a angajat la Jandarmerie. Noi spunem că ar putea cu uşurinţă să-l înlocuiască pe Smiley în următorul videoclip“, aşa sună postarea de pe Facebook, de la Jandarmeria Română. Am aflat că tânărul este din Caracal, este absolvent al Academiei “Alexandru Ioan Cuza“, armă Jandarmi, promoţia 2016, iar de ceva timp conduce plutonul ÎI al Detaşamentului 6 Corabia, adică cel care asigură ordinea şi liniştea publică în zona scutului antirachetă de la Deveselu.

Smiley
Smiley

I se spune că seamănă cu solistul din clasa a IX a și el este mai mic cu 9 ani că solistul, având 28 de ani. S-au întâlnit deja la Corabia, a avut o misiune de asigurare, când a avut concert și a făcut o fotografie cu telefonul și a ajuns pe facebook. Tnarul spune că de ceva vreme nu-l mai strigă nimeni pe numele din buletin, ci după porecla avută. Îi ascultă muzică și nu-l deranjează comparația. Singură lui problema este că nu poate să-și lase barbă și părul lung pentru că le interzice regulamentul.

ARTICOLE SIMILARE

Cât a costat schimbarea de look a Antoniei? Solista are multe oferte după ce și-a mărit sănii

Tabu Tabu

Bucurestiul in weekend, 17-19 februarie

realitatea

Patru angajați au fost concediați de Google pentru că voiau sindicalizare. Ei continuă să lupte

Dora Constantinovici

Cum sa faci plaja topless fara sa iti afecteze sanatatea

realitatea

Cele mai purtate forme de manichiură în 2020 – de la minimalism la geometria anilor ‘80

realitatea

Milionar german singur caută oameni să locuiască cu el (gratis) în „paradisul” său din Noua Zeelandă

Andreea Damian

Scrie un comentariu