Tabu
PEOPLE

Fiul lui Marian Ionescu, Carmin prins drogat la volan

Duminica trecută nu a fost una prea bună pentru cei din familia lui Marian Ionescu, liderul trupei Direcția 5, și asta pentru că fiul cel mare al acestuia, Carmin Ionescu, ar fi fost prins la volan după ce a consumat diverse substanțe interzise, în special cocaină.
Instrumentistul din trupa nu este la prima abatere de acest fel și a mai avut astfel de probelme. Însă toată lumea a spus că fiul lui Marian Ionescu s-a învățat minte și a trecut peste astfel de probleme. Iată că tânărul Carmin Ionescu a fost oprit în trafic de polițiștii de la Brigada Rutieră, după miezul nopții, sâmbătă spre duminică, și a fost testat cu aparatul Drug Test. ”În data de 09.08.2020, în jurul orei 00.50, polițiștii Brigăzii Rutiere care se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza sectorului 1, au oprit pentru control un autovehicul al cărui conducător auto a fost testat cu aparatul DrugTest, care a indicat o valoare pozitivă. Conducătorul auto a fost transportat la sediul INML în vederea recoltării probelor biologice. În cauză a fost întocmit dosar penal în conformitate cu prevederile art.336 alin.2 Cod Penal”, se arată într-un comunicat oficial. Tânărul de 34 de ani va răspunde penal pentru această scăpare.

ARTICOLE SIMILARE

Scandalul Reghe-Prodanca. Prima imagine cu iubita însărcinată

Andreea Damian

Dezvăluiri incredibile. Michael Jackson era „bolnav mintal”

Andreea Damian

Selena Gomez a dezvăluit de ce s-a îngrășat și trimite un mesaj celor care o critică

Andreea Damian

Un live cu Irina Rimes și Theo Rose face furori pe net. Cum sună piesa lor, „Stinge Luminile”

Andreea Damian

Motivul pentru care Andreea Raicu e fericită

Tabu Tabu

În ce ținută s-a schimbat Cătălina Ponor la petrecere de nuntă. A făcut o alegere nonconformistă

Andreea Damian

Scrie un comentariu