Tabu
PEOPLE

Diana Dumitrescu din nou aniversată de soțul ei

Actrița pe care o știți din seriale ca “Regina”, “Păcatele Evei sau “Pariu cu viața” va împlini pe 30 septembrie frumoasa vârstă de 38 de ani. Diana Dumitrescu va fi din nou în centrul atenției familiei ei dar și a prietenilor care probabil că îi vor pregăti ceva surprize de ziua acesteia.
Diana Dumitrescu este la a doua căsnicie și a devenit mamă pentru prima oară iar viața i s-a schimbat total. Însă fostul model a început cu dreptul viață profesională. Tânăra s-a născut în Constanța, pe 30 septembrie 1983, fiind ca zodie o Balanță ambițioasă, foarte atașată de cei dragi ei, de familie, prieteni și cu un deosebit respect pentru cei ce o înconjoară.

diana dumitrescu si familia eiEa a studiat la liceul George Călinescu din Constanța, secția Limbi moderne: engleză (avansat), italiană (avansat), franceză începători, iar după acea a urmat Universitatea Ovidius, Facultatea de Arte, Secția Artele spectacolului de teatru, anul IV la clasa profesori Liviu Manolache, Nina Udrescu, Radu Niculescu, Dana Trifan. După rolul din “Păcatele Evei” au urmat și alte roluri importante în proiecte că “Iubire că în filme”, “Războiul sexelor”, “Regina”, “Aniela”, “Iubire și onoare” și altele. După ce a participat la reality-showul “Ferma vedetelor” a prezentat anul acesta unul matrimonial – “Mireasa”, iar acum se dedică copilului și soțului ei.

ARTICOLE SIMILARE

ANDREEA MARIN – cat de sexy e! Galerie 33 FOTO!

realitatea

Irina Rimes a pozat cum nu se aștepta nimeni

Tabu Tabu

Imagini emoționante cu mama lui Sebastian Stan tânăra și el mic

Tabu Tabu

Mihai Bendeac vrea să transforme serialul “Băieți de oraș” în film: „Munca noastră și personajele acelea merită asta!”

Andreea Damian

Gwyneth Paltrow a fost data în judecată pentru un accident de schi

Dora Constantinovici

Politica o fi curvă, dar cu presa “de budoar” cum rămâne? Mișcarea “muy caliente”, de la dreapta la stânga, a înflăcăratei familii Buble

Tabu Tabu

Scrie un comentariu