Tabu
PEOPLESlider

Coperta Vogue stârnește controverse. Cum a apărut Kamala Harris

Celebra revistă Vogue este ținta unui scandal, după ce a publicat pe Twitter două fotografii cu viitorul vicepreședinte american, Kamala Harris, care va apărea pe coperta lunii februarie. 

Kamala Harris va fi prima femeie, americancă de culoare și asiatică care obține această funcție în SUA.

Cele două variante de copertă o înfățișează pe Kamala Harris în iposteze diferite, una în ținută lejeră, cu teniși în picioare, cealaltă în ținută office, cu pantaloni și sacou bleu.

Controverse din cauza fotografiilor

Controversa din jurul poveștii se concentrează pe alegerea fotografiei, mai exact imaginea de copertă o prezintă pe Harris purtând o jachetă Donald Deal și adidași Converse cu un fundal de culori care sunt emblematice pentru sororitatea ei de la Universitatea Howard, Alpha Kappa Alpha.

Unii critici de pe rețelele de socializare au pus sub semnul întrebării decizia de a prezenta primul vicepreședinte femeie, precum și prima afro-americancă și asiatică în acest rol, purtând adidași – chiar dacă îi poartă în mod frecvent în ținutele ei, inclusiv în timpul campaniei. Ei au descris fotografia ca fiind „lipsită de respect”, „de slabă calitate”.

Revista Vogue, acuzată că i-a „albit” pielea

Internauții mai acuză că pielea viitorului vicepreședinte a fost „albită”.

„Ce porcărie. Probabil că Anna Wintour (redactor-șef Vogue – n.r.) nu are prieteni sau colegi de culoare. Îi fac poze cu telefonul meu vicepreședintei Kamala Harris și sunt sigură că ies mai bine decât cele de pe coperta Vogue”, a scris Wajahat Ali, contributor New York Times.

Într-o replică pentru New York Post, Vogue a negat că ar fi „albit” pielea vicepreședintei Harris după sesiunea foto, însă asta nu a oprit valul de critici.

Revista nu a precizat deocamdată care dintre cele două variante va fi aleasă pentru a fi publicată pe copertă. Fotografiile au fost realizate de Tyler Mitchell, un fotograf care a devenit cunoscut la 23 de ani, în 2018, când a fotografiat-o pe Beyoncé pentru Vogue.

ARTICOLE SIMILARE

Fotografie Sorin Onisor – Despre oameni

realitatea

Măștile fashion nu protejează contra infectării!

Andreea Damian

Ce pasiune i-a descoperit Dana Rogoz fiului ei

Tabu Tabu

Roxana Hulpe pleacă de la Pro TV. Cine o va înlocui

Andreea Damian

Terapii complementare – Baile aromate

realitatea

Terry Crews: Bărbații nu văd femeile ca pe niște ființe în totalitate umane

realitatea

Scrie un comentariu