Tabu
PEOPLESlider

Cum a fost Theo Rose păcălită de medicul care îi monitorizează sarcina

Într-o sesiune de Q&A pe Instagram Theo Rose le-a răspuns fanilor ei la întrebări despre evoluția sarcinii, dar şi cum au ales numele copilului lor, Sasha.

Artista ar fi fost păcălită de medicul care îi monitorizează sarcina. Inițial ea și iubitul ei, regizorul Anghel Damian, au crezut că vor avea fetiță, pentru că Theo, care s-a confruntat cu episoade anxietate, frecventase diverși terapeuți care îi spuseseră că va avea cu siguranță, un copil de sex feminin, care să vină să completeze energia masculină pe care o are frumoasă cântăreața.

“M-am întrebat foarte mult timp, cum aleg părinții numele copiilor lor, pentru că mi se pare un aspect important, având în vedere că știi foarte puține lucruri despre copilul tău, în momentul în care îi alegi un nume pe care el o să îl poarte în spate, pentru tot restul vieții lui. Și eram curioasă cum se întâmplă chestia asta.

Treaba a stat în felul următor, de fapt. La controlul de 10 săptămâni, doamna doctor a avut o reacție în față monitorului, analizându-ne copilul și noi am presupus, că este clar ce se întâmplă, e clar că bebelușul nostru stă deja foarte bine la anumite capitole și evident, o să avem băiat.

Atunci, doamna doctor, pentru că știa că vrem să facem petrecerea aia de gender reveal, a încercat să disimuleze și a zis că nu, că sunt mai mari șanse să fie fetiță și atunci, nah, în toată zăpăceala aia, o crezi pe cuvânt că nu mai știi la ce să te gândești.

În ziua petrecerii de gender reveal, deși eram siguri că noi vom avea fetiță, eu speram în adâncul sufletului meu să fie băiat, pentru că eu mă blocasem deja pe numele de Sasha. Pur și simplu, mi-a venit în minte numele ăsta, Sasha, că să înțelegeți cum l-am ales.

Nu l-am ales, mi-a venit în minte și mă blocasem. Și deși există și fete pe care le cheamă Sasha, nu mi-am imaginat niciodată că voi avea o fetiță pe care să o cheme așa, mă blocasem la un băiețel cu ochii verzi, pe care să îl cheme Sasha”, a povestit Theo Rose, pe reţelele de socializare.

ARTICOLE SIMILARE

Premiile Grammy 2021. Beyonce și Taylor Swift au făcut istorie. Lista completă a câștigătorilor

Andreea Damian

Andra dă startul concertelor la Târgul de Crăciun din București. Programul complet al evenimentelor

Andreea Damian

Fotografie cu Sorin Onisor – Brasov (partea 3)

realitatea

A apărut toaleta inteligentă care monitorizează sănătatea

Andreea Damian

Cum a reușit să se mențină în formă Vladimir Drăghia

Tabu Tabu

Antonia, cerută în căsătorie de Alex Velea. Cum arată inelul de logodnă

Andreea Damian

Scrie un comentariu