Tabu
CULTURE

Ultima lună de iarnă, un nou început

7 februarie

Cubanezii de la Havana Lounge se întorc în mare vervă la Sala Palatului din București. Mai găsești bilete în magazinele Diverta și pe www.myticket.ro. Åži ar fi drăguț să ai un turban chic, în timpul spectacolului…

10 februarie

Sting va cânta la o lăută specială, la Sala Palatului din București. Spectacolul este inclus în turneul de promovare al celui mai recent proiect al artistului, ,,Songs from the Labyrinth”, înregistrat alături de celebrul muzician bosniac Edin Karamazov, fost elev al dirijorului român Sergiu Celibidache. Albumul este un tribut adus marelui compozitor elisabetan John Dowland (1563 – 1626), pe care Sting l-a descoperit la începutul anilor ’80. Concert sold out.

12 februarie

Christina Ricci împlinește 29 de ani. Dacă ești în depresie, îți recomandăm să o revezi în ,,Familia Addams’’. ,,Generația Prozac’’ poate să mai aștepte…

13-24 februarie

Carnavalul de la Veneția. Dacă nu ai vizitat încă orașul și nu te deranjează aglomerația, e timpul să o faci acum, chiar și doar pentru un weekend.

18 februarie

Dacă ți-a plăcut la nebunie serialul ,,Ally McBeal’’, e bine să știi că Vonda Shepard concertează la București, la Sala Palatului. Deși e în turneu de promovare a noului său album, ,,Far from the Sun’’, suntem siguri că o să-ți cânte și melodia de pe coloana sonoră a se­ria­­lului, ,,Searchin’ My Soul’’. Mai multe detalii și bilete găsești pe www.bilete.ro sau www.ticketpoint.ro

20 februarie

Premiera românească a filmului ,,Strania poveste a lui Benjamin Button’’, în regia lui David Fincher, cu Brad Pitt și Cate Blanchett în rolurile principale. Este povestea unui bărbat care se naște bătrân, întinerind pe măsură ce înaintează în vârstă, pentru a sfârși ca un bebeluș. Filmul este inspirat dintr-o povestire scrisă de F. Scott Fitzgerald.

21 februarie

James Blunt îți va cânta ,,You’re Beautiful” la Romaero Băneasa, chiar de ziua lui. Da, împlinește 35 de ani. Așa că poți să-i spui La mulți ani, James!

22 februarie

A 81-a ediție a Oscarurilor. Pregătește-te pentru o noapte albă de duminică, pe care o vei petrece alături de prietenii tăi cinefili, în rochie de gală, și multă șampanie.

24 februarie

În caz că nu ai sărbătorit internaționalul ­Valentine’s Day pe 14 ­­fe­bruarie, mai ai timp de Dragobete, ­echi­valentul pur românesc, denumit în popor și Cap de primăvară, sau Logodnicul păsărilor.

28 februarie

Până la 1 martie, Constantin Brâncuși și Andy Warhol, la MNAC. Pădurea de sculpturi. 39 de lucrări din colecția lui Simon Spierer te așteaptă să le descoperi: Pasărea în spațiu a lui Cons­tantin Brâncuși, una dintre cele mai celebre creații ale acestuia. Te vei întâlni cu lucrări faimoase ale lui Max Ernst, Alberto Giacometti, Andy Warhol, Henry Moore, iar pe ceilalți te lăsăm să îi des­coperi și singură…

ARTICOLE SIMILARE

Stiai ca o femeie are in medie 12 haine pe care nu le poarta?

realitatea

Cea mai mare sărbătoare a florilor: West Side Flowers Fest în Parcul Drumul Taberei. Când se deschide

Andreea Damian

Airfield Festival a facut Aerodromul Magura sa vibreze timp de 4 zile!

realitatea

Primăria Capitalei nu mai vrea să finanțeze ajutorul pentru victimele violenței domestice

Dora Constantinovici

Chuck Norris si-a gasit nasul, Black Friday!

realitatea

ROMÂNIA dă liber la ucis ciocârliile pentru restaurantele de lux

Dora Constantinovici

Scrie un comentariu