Tabu
LIFESTYLE

A crescut valoarea tichetelor pentru persoanele care donează sânge. Ce sumă vor primi donatorii

Datele oficiale arată că mai puțin de 2% din populație donează regulat sânge în România. Prin urmare, autoritățile au considerat că se impune mărirea valorii tichetelor de masă oferite donatorilor pentru a stimula această acțiune socială.

Românii care donează sânge primesc șapte tichete de masă. Dacă până acum valoarea unui tichet era de aproape 10 lei, acum, aceasta a crescut la 40 de lei, ceea ce înseamnă că donatorii vor primi 280 de lei pentru o sesiune de donare, faţă de 68 de lei, cât primeau până acum. 

Pe lângă acești bani, donatorii beneficiază de o zi liberă de la serviciu şi 50% reducere la transportul în comun.

Condiții pentru a putea dona sânge 

  • să ai vârsta cuprinsă între 18-60 ani;
  • să fii cetățean român sau rezident în România;
  • să ai greutatea >/= 50 kg;
  • să ai tensiunea arterială între 10 ți 18 mmHg;
  • să nu fi suferit intervenții chirurgicale în ultimele 6 luni;
  • să nu fii în evidență cu diverse afecțiuni în tratament (diabet, boli cardio-vasculare, hematologice, renale, infecțioase sau parazitare, reumatologice, neurologice, alergii etc.);
  • să nu ai predispoziție la sângerare prelungită în caz de leziuni;
  • femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie, de alăptare sau în perioada menstruală.

Puteţi dona sânge de maximum 4 ori pe an, la un interval de 3 luni.

 

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Top trei destinatii departe de urban, dar numai bune de vizitat!

realitatea

Un angajat a câștigat dreptul legal de a fi „plictisitor” la locul de muncă

Andreea Damian

Femeile le “ARUNCĂ”, însă EA A FĂCUT BANI BUNI CU ELE! La 29 de ani, are o avere de 240 DE MILIOANE DE DOLARI!

Cum se schimba corpul tau la a doua sarcina

realitatea

Cadouri pentru ele de 1 si 8 Martie

realitatea

DoNotTouchMyClothes sau protestul rochiilor colorate. Femeile afgane îi înfruntă pe talibani

Andreea Damian

Scrie un comentariu