Tabu
PEOPLESlider

Andreea Bănică și Cristina Rus, din nou împreună la aproape 20 de ani de la destrămarea trupei Blondy

Andreea Bănică și Cristina Rus au cucerit inimile românilor în urmă cu mai bine de 20 de ani, când făceau parte din trupa Blondy, iar acum acestea s-au reunit la o petrecere.

Miercuri seară, Andreea Bănică și Cristina Rus au fost la o petrecere într-un restaurant din București, acolo unde s-au distrat pe cinste și, în plus, n-au ratat ocazia de a se fotografia împreună.

În imaginile postate pe Insta Story, cele două apar dansând și cântând împreună, ca-n vremurile bune, iar într-o postare, Andreea Bănică a făcut o declarație rară.

”Când a decis să plece de lângă mine mi-a frânt inima. A trecut, am crescut și am ajuns acolo unde ne-am dorit amândouă să fim. Hai că m-am emoționat. Mai vreau.”, a scris Andreea Bănică pe niște imagini în care își îmbrățișează colega.

Deși se bucura de un succes răsunător, Cristina Rus a ales familia în detrimentul carierei. Andreea Bănică a reușit să se împartă între familie și carieră și a continuat cu muzica.

ARTICOLE SIMILARE

Mr Bean ne învaţă regulile de igienă pentru prevenirea Covid-19 VIDEO

Andreea Damian

Mașina de spălat rufe poate adăposti bacterii rezistente la medicamente

Andreea Damian

Adelina Pestrițu a împodobit bradul și casa de Crăciun. Fanii au fost încântați: „Un pom fără fițe, pene și flori”

Andreea Damian

Incident grav în Parcul Kiseleff! Un copac a căzut peste fiica cântăreţului Matteo. Cum se simte micuța

Andreea Damian

De ce femeia îmbătrânește mai repede decât bărbatul, după ce ajunge la menopauză?

Andreea Damian

TEST: Cu ce nivel de stres închei anul 2020

Andreea Damian

Scrie un comentariu