Tabu
CULTURESlider

Apple și Google își unesc puterile pentru a învinge coronavirusul

Apple și Google își unesc forțele pentru a ajuta autoritățile în lupta împotriva coronavirusului. Mai exact, cele două companie de tehnologie vor colabora pentru crearea unei tehnologii de urmărire a contactelor. Tehnologia are rolul de a încetini răspândirea coronavirusului prin permisiunea oferită utilizatorilor de dispozitive de a opta pentru un sistem care cataloghează alte telefoane aflate în apropierea lor, transmite Reuters.

„Dat fiind că transmiterea COVID-19 se poate face prin apropierea dintre persoanele afectate, oficialii din domeniul sănătăţii publice au stabilit că depistarea contactelor constituie un instrument valoros pentru încetinirea răspândirii bolii. Autorităţi pentru sănătate publică, universităţi, ONG-uri din întreaga lume depun eforturi importante pentru dezvoltarea tehnologiilor opţionale de localizare a contactelor. Pentru a avansa această cauză, Apple şi Google vor lansa o soluţie completă care include sistemul Interfața programelor de aplicație (Application programming interfaces – API) şi tehnologii de operare pentru a asista la depistarea contactelor. Dată fiind nevoia urgentă, planul este să fie implementată această soluţie în două etape, fiind menţinute sistemele puternice de protecţie a sferei private a utilizatorilor”, anunţă cele două companii americane din domeniul tehnologiei informaţionale.

Apple şi Google vor lucra la tehnologia care va permite dispozitivelor mobile să facă schimb de informaţii prin intermediul conexiunilor Bluetooth, pentru a alerta oamenii care s-au aflat în apropierea unor persoane testate pozzitiv cu COVID-19. Tehnologia va fi disponibilă de la jumătatea lunii mai, ca instrumente software disponibile pentru urmărires contactelor aprobate de autorităţile din domeniul sănătăţii publice.

Apple şi Google mai intenţionează ca în următoarele luni să includă tehnologia de urmărire direct în sistemele de operare, pentru ca utilizatorii să nu fie nevoiţi să descarce vreo aplicaţie pentru a se loga la telefoanele din apropierea lor. Potrivit companiilor, tehnologia nu va urmări locul sau identitatea utilizatorilor, dar va culege date despre momentul în care telefoanele utilizatorilor s-au aflat aproape unele de altele, datele fiind decriptate pe telefonul unui utilizator şi nu pe serverele companiilor. Datele de localizare GPS nu fac parte din proiect.

Bloomberg acuză însă că aplicația propusă de Apple și Google va monitoriza o treime din populaţia lumii. „Tehnologia este controversată deoarece implică distribuirea de informaţii medicale sensibile între miliarde de oameni prin dispozitive mobile care transmit constant locaţiile. Unii politicieni şi reprezentanţi ai autorităţilor de reglementare avertizează că dreptul cetăţenilor la viaţă privată trebuie protejat”, notează agenţia Bloomberg.

ARTICOLE SIMILARE

Motivul pentru care Virgil Ianțu nu mai colaborează cu Ștefan Bănică Jr.. De ce s-au certat

Andreea Damian

Cabral și Adela Popescu, surprinși de Uraganul Fiona! Prezentatorul a filmat dezastrul lăsat de furtună – VIDEO

Andreea Damian

Presiune uriașă pe Facebook pentru a închide grupurile de anti-vaccinişti

Andreea Damian

Madonna a pus din nou tunurile pe Lady Gaga. Ce acuzații îi aduce de această dată

Andreea Damian

Alec Baldwin a împușcat doi oameni pe platourile de filmare. O femeie a murit. Ce s-a întâmplat

Andreea Damian

Celebritati nascute pe 10 martie!

realitatea

1 comentariu

Scrie un comentariu