Tabu
LIFESTYLE

Cine e Weleda

Weleda a fost înființată în 1921, în Elveția, ca o companie producătoare de medicamente, având propriile culturi de plante medicinale. Ulterior, compania a decis să producă și cosmetice pentru a oferi o abordare completă, prin asigurarea sănătații și frumuseții .

Încă de la întemeiere, Weleda își ghidează activitatea după motto-ul “În armonie cu omul și natura“. Este vorba despre un principiu care se aplică în toate domeniile de activitate ale companiei, de la cultivarea plantelor până la produsele comercializate.

Astfel, pe lângă respectul pentru oameni,  respectul pentru natură ocupă un loc central în filosofia Weleda. Aceasta susține că omul poate dobândi cel mai bine echilibrul propriu ajutat de natură și folosind ceea ce natura îi oferă. Este normal să fie așa din moment ce natura este sursa tuturor produselor companiei. În plus, Weleda se implică activ în conservarea, protejarea și regenerarea mediului înconjurător și a biodiversității sale, limitând cât se poate de mult impactul pe care activitățile sale îl pot avea asupra naturii. În plus, fiecare angajat sau reprezentant Weleda încearcă să protejeze natura sau, altfel spus, fiecare angajat Weleda este un delegat al mediului înconjurator.

Grădini

Timp de aproape 90 de ani, chiar și atunci când ingredientele sintetice au devenit populare în rândul cosmeticelor, Weleda nu și-a abandonat filosofia, oferind doar ingrediente organice și biodinamice, plante cultivate în grădini proprii.

Ingredientele pentru produsele Weleda  provin din propriile culturi de plante medicinale. Pe cele 20 hectare sunt cultivate mai mult de 200 de specii diferite de plante, atent îngrijite după metodele și principiile agriculturii biodinamice.

Producție

La exact momentul potrivit, grădinarii recoltează uneori plantele întregi, alteori doar frunzele, florile sau chiar rădăcinile.

Cultura este transportată doar câțiva kilometri la laboratoarele proprii, de procesare a tincturilor, unde plantele sunt spălate și pregătite manual, gata pentru a fi prelucrate. Toate acestea se întâmplă în cateva minute, pentru a conserva foarte bine forța de viață a fiecărei plante.

În funcție de tipurile de plante, sunt folosite metode speciale pentru a elibera „esența” fiecărei plante. Aceste metode variază de la cele mai simple, în cazul în care plantele sunt perfuzate cu alcool fermentat natural și apă, până la proceduri mai complexe, în care temperaturile de prelucrare și de extracție sunt special concepute în funcție de fiecare  formulă individuală.

Produsele Weleda reprezintă nu doar materii prime ecologice, ci și un mod de lucru fără risipă a resurselor naturale. În plus, Weleda nu efectuează teste pe animale nici în procesul de creare, nici în cel de producție.

Weleda este printre primele companii din Germania care, din proprie voință, a dat o declarație privind mediul înconjurător și a elaborat un raport ecologic.

Produsele Weleda

Weleda este singurul brand de cosmetice organice biodinamice din România, creat de o companie producătoare de remedii bazate pe principiile medicinei antroposofice, pe baza cercetărilor și experientelor acumulate timp de aproape 90 de ani.

La Weleda, cerințele de calitate în privința materiilor prime sunt la fel de ridicate ca cele utilizate în producția medicamentelor. Cosmeticele naturale Weleda primesc o atenție deosebită începând cu achiziționarea materiilor prime, continuând cu producerea acestora și terminând cu livrarea produsului finit.

Weleda evită utilizarea coloranților și a parfumurilor sintetice și nu întrebuințează nici un fel de conservanți identic naturali. Emulgatorii și tensidele utilizate de Weleda sunt în exclusivitate de origine vegetală, iar parfumul produselor este dat în exclusivitate de uleiurile eterice naturale.

Certificare

 

În prezent, marea majoritate a cosmeticelor naturale organice din farmacii nu sunt certificate organic, și, în special, biodinamic pentru calitatea ingredientelor.

Produsele Weleda însă sunt certificate de cele mai severe instituții europene și internaționale pentru produse organice: Demeter, BDIH, NaTrue.

Ambalaje

 

Pentru ambalajul produselor Weleda sunt întrebuințate materiale reciclabile. Sticlele și tuburile metalice sunt utilizate pentru menținerea calității cosmeticelor naturale, în timp ce cartoanele au rolul de a proteja recipientele de daunele mecanice.

De asemenea, pe lângă lista internațională a ingredientelor, obligatorie din punct de vedere legal, produsele Weleda sunt însoțite de o listă a ingredientelor în limbaj familiar, ușor de înțeles de către cumpărător.

Nu în ultimul rând, Weleda caută solutii pentru a oferi produse la preturi foarte bune, astfel încât să fie accesibile pentru cât mai mulți oameni (fidelă principiul de „fair trade”: respect pentru om, se adresează tuturor și nu doar unor categorii).

 

ARTICOLE SIMILARE

OANA CUZINO inlocuita de fostul sot cu o femeie de 50 ani! FOTO!

Iată ce restricții a pregătit CNSU pentru valul 5 al pandemiei!

Andreea Damian

Bianca Dragusanu, pe Facebook. “Lasati criticile, graselor mustacioase ce sunteti”

Melania Trump, sumă „ridicol” de mare plătită pentru câteva ore de cazare la un hotel din Cairo

Andreea Damian

ANDREEA ESCA ar vrea ca aceasta poza a ei din tinerete sa nu existe!

Vedetele sunt disperate să arate că „suntem împreună”. De fapt, criza a evidențiat cât sunt de ipocrite

Andreea Damian

Scrie un comentariu