Tabu
LIFESTYLESlider

Cum arată acum casa din „Singur acasă”. FOTO

Singur acasă împlinește 30 de ani anul acesta și mulți se întreabă ce s-a ales de celebra casă impunătoare, în care Kevin McCallister le-a venit de hac celor doi bandiți veniți să-i jefuiască locuința.

În timp ce Singur acasă l-a transformat pe Macaulay Culkin (actorul care-l interpretează pe Kevin) într-o stea, vila din cărămidă roșie care îi protejează personajul rămâne și ea în istorie. Filmul a fost lansat în 1990, iar casa încă există, această proprietate fiind situată pe Lincoln Avenue din Winnetka, Illinois. Există doar câteva modificări minore la exterior de la filmare: două coloane albe în jurul ușii din față și un gard de fier închis în jurul proprietății.

Multe dintre scenele iconice au avut loc chiar în această casă. Scara pe care Kevin își dă drumul cu sania? Foarte reală. La fel și camera de zi, sufrageria și mansarda existau și au fost folosite în film. Cu toate acestea, bucătăria, scările de la subsol și etajul au fost reinterpretate, iar unele scene au fost trase în școala din apropiere.

Casa s-a vândut o singură dată

Locuința a fost vândută o singură dată de când s-a realizat filmul. A intrat pe piața imobiliară în 2011, iar listarea a primit atenție internațională. În cele din urmă și-a găsit un proprietar.

În 2012, această casă de circa 400 de metri pătrați, cu patru dormitoare, s-a vândut cu 1.585.000 de dolari. Acesta este un preț de piață corect, fără niciun semn al unei majorări influențate de Hollywood.

Cum arată casa după 30 de ani?

Sunteți curios să vedeți interiorul casei, aproape trei decenii mai târziu? Contul de Instagram @90s.inspiration a comparat camerele și, în mod firesc, casa a fost modernizată.

Deci, ce e diferit între interiorul real cu cel din filmul Singur acasă? De exemplu, tapetul roșu festiv nu a existat niciodată, a fost adăugat pentru film. Adevăratul decor este mult mai tradițional și mai puțin din anii 1990.

bucătăria

Diferențe notabile și în bucătărie, dar acest lucru se datorează probabil faptului că a fost utilizat platou de filmare.

scara

Scara e mult mai mare și mai strălucitoare.

camera de zi

Șemineul rămâne caracteristica centrală a zonei de zi, deși scaunele nu par la fel de confortabile ca acele canapele verzi din film.

sufrageria

Sala de mese pare mai aerisită datorită paletei de culori mai deschise de pe pereți și este o îmbunătățire definitivă a decorului din filmul.

dormitorul

Un dormitor matrimonial distinct modern, cu un farmec rustic. Tapetul a fost și el schimbat.

birou

În cele din urmă, în locul pianului a fost adus un birou, dar au fost păstrate ușile duble.

Casa în sine este într-o formă excelentă, poate pentru că proprietarii la momentul filmării filmului – Cynthia și John Abendshien – s-au asigurat că locul lor nu se va strica, așa cum au făcut-o cei doi hoți din Singur acasă.

ARTICOLE SIMILARE

Uite cum arată soţia lui Florin Busuioc!

Medicii au emis noi avertismente cu privire la bătaia copilului pentru prima dată în 20 de ani

Andreea Damian

Cel mai valoros brand din lume vrea să cumpere Tiffany pentru 14,5 miliarde de dolari

Andreea Damian

Cum arată fiica lui Nick de la N&D. Andreea are 14 ani și este foarte frumoasă!

Andreea Damian

Descoperirea făcută de cercetători: inteligența artificială poate să detecteze cancerul de plămâni

Andreea Damian

Primul model cu vitiligo pe podium la Victoria’s Secret Fashion Show

Andreea Damian

Scrie un comentariu