Tabu
CULTUREWhat's hot

DE CE a fost concediat WILLMARK

A fost anunţat ieri, cu doar câteva ore înainte de începerea emisiunii „Dansez pentru tine”, că este dat afară. Motivul – a participat, ca invitat, în emisiunea lui Liviu Vârciu de la Kanal D, „Roata norocului”. Decizia conducerii Pro TV l-a surprins şi întristat pe fostul jurat, Wilmark.

„Am participat în acea emisiune ca simplu invitat, nu am semnat niciun contract cu cei de la Kanal D să mă angajez la ei. Nu credeam că se va ajunge aici. Îmi pare rău că, după atâţia ani, am fost nevoit să părăsesc echipa de la Dansez, ţineam foarte mult la toţi de acolo”, a declarat Wilmark, citat de click.ro

Fostul jurat a fost invitat în emisiunea de la Kanal D pentru un caz umanitar, el învârtind roata pentru a ajuta o fetiţă de 7 ani, cu grave probleme de sănătate şi cu o situaţie materială precară. Emisiunea a fost înregistrată şi difuzată vineri la ora 18.00, cu doar două ore şi jumătate înainte de a începe „Dansez pentru tine”.

Reprezentanţii postului din Pache Protopopescu au aflat de participarea lui Wilmark dintr-un promo al emisiunii, difuzat pe post.„Nu am aflat de la el, ci din alte surse. A fost o surpriză să-l vedem pe alt post TV. Corect ar fi fost să ne anunţe. Oricum, el, în acest fel, şi-a încălcat contractul şi ştia acest lucru. Practic, a fost o decizie asumată”, au declarat surse din Pro TV.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/primele-declara-ii-ale-lui-wilmark-dupa-ce-a-fost-dat-afara-de-la-dansez-pentru-tine_1296715.html#ixzz2iEpYgDRd

ARTICOLE SIMILARE

A fost ales actorul care îl va juca pe Elvis Presley într-un film biografic

Andreea Damian

Portcondom

realitatea

Monica Davidescu și Aurelian Temișan, „divorțul anului”

Andreea Damian

Rihanna renunță la muzică. Cântăreața are planuri uriașe!

Andreea Damian

Romanta cu iz de poezie intre Jessica Biel si Colin Farrell?

Sacha Baron Cohen şi afrontul

Scrie un comentariu