Tabu
PEOPLE

Drama prin care trece Constantin Zamfirescu

Cunoscut drept personajul „Gogoașă” dintr-un serial celebru de comedie, actorul Constantin Zamfirescu trece printr-o adevărată dramă. Și asta pentru că actorul urmează să fie operat, după ce a fost diagnosticat cu cancer și are nevoie de sânge. Acesta a publicat un mesaj emoționant pe profilele lui de socializare.
„Am nevoie de sânge. Orice grupă. Nu aș fi vrut să fac asta! Nu v-aș fi scris nimic despre situația prin care trec, dar urmează sa fiu supus unei intervenții chirurgicale de extirpare a unui rinichi. Am fost diagnosticat cu cancer. O astfel de operație este mare consumatoare de sânge, iar perioada asta este una de mare carență în rezervele de sânge. Corpul medical mi-a cerut să găsesc măcar un donator care să facă acest gest umanitar.Oricine va dori sa facă asta, va trebui să specifice că donează pentru mine și spitalul Carol Davilla.

Donarea se poate face la Centrul de Transfuzie de pe lângă Calea Victoriei. Cuvintele de mulțumire nu vor fi îndeajuns cât să exprime gratitudinea mea. Sunt deja internat, iar luni voi fi operat. Și sunt mulți ca mine care au nevoie. Eu am A2”, a scris actorul pe pagina sa de Facebook. Problemele par că se țin lanț de cunoscutul actor care i-a dat viață lui „Gogoașă”, acesta dezvăluind în urmă cu ceva vreme că este „o persoană cu handicap”. Constantin Zamfirescu a dezvăluit că își poate folosi doar jumătate din capacitatea creierului, în urma unui accident vascular cerebral suferit în copilărie.

ARTICOLE SIMILARE

Emma Thompson renunță la un film din cauza lui John Lasseter, tăticul „Toy Story”

Andreea Damian

Cum arăta Anca Serea acum 18 ani când a născut primul copil

Tabu Tabu

Reacția Jandarmeriei după acuzațiile de rasism în scandalul “Gheboasă”

Andreea Damian

Nobili celebri care au renunțat la titlurile regale pentru dragoste sau libertate

Andreea Damian

Cântăreață celebră, experiență teribilă la naștere: „Copilul mi-a distrus zona intimă”

Andreea Damian

Tragedie Hollywood! Un celebru producător s-a aruncat de la etaj. A murit pe loc

Andreea Damian

Scrie un comentariu