Tabu
BEAUTY

E =mc2. Teoria relativității epilatului

Cum a început totul

Dacă aș fi putut să am o conversație mai lungă și timp să mă documentez, i-aș fi spus cosmeticienei că epilatul a devenit un fenomen social în Europa de-abia în secolul trecut. Åži deci că experiența ne arată că se poate trăi și fără epilat. Ceea ce ni se pare nouă normal acum era de neconceput pe vremea bunicilor noștri. Nu vreau să supăr pe nimeni, dar vă imaginați propria bunică epilându-se brazilian?

Doar după Primul Război Mondial decolteele s-au mărit, s-au dezgolit brațele și rochiile și fustele au început să se scurteze. Costumele de baie au apărut în garderoba femeilor cochete și s-au pus pe micșorat odată cu trecerea anilor. Așa a apărut în obiceiurile europencelor și epilatul, dispărut odată cu romanii. În anii ’50-’60 s-a accelerat fenomenul: fustele s-au scurtat și mai tare și epilatul a devenit o practică obișnuită, importându-se modelul american.

Odată cu anii ’80 a început epoca de glorie, de aur și de ceară a epilatului, ce nu s-a lăsat deloc inti-midat de pornirile feministelor care au aruncat la gunoi lama de ras. Nuditatea s-a banalizat, lenjeria s-a micșorat și chiloții tanga au devenit cea mai banală lenjerie. Accesul la pornografie a devenit facil și s-a preluat obiceiul actrițelor porno care se epilau inghinal pentru a se putea expune mai bine. Să te expui cu păr la subraț sau pe picioare a devenit de neconceput și epilatul s-a transformat într-o normă. Åži în România lucrurile s-au schimbat într-un răstimp destul de scurt.

„Am mers la nudiști cu mama mea, vară de vară, de când aveam vreo patru ani. Sunt născută în 1975. Merg și acum și, de câțiva ani încoace, vreo șapte, nu mai văd păr. Dacă prin ’80 ar fi apărut o femeie fără păr pubian, cred că toată plaja ar fi întors capul după ea. Acum, ar întoarce capul după una care nu s-a epilat“, îmi spune o amică.

Rebeliune

În 1999, la premiera filmului „Notting Hill“, Julia Roberts a provocat un scandal întreg atunci când a ridicat un braț și fotografii i-au pozat axila neepilată. După ea au urmat Drew Barrymore, Laetitia Casta, Elizabeth Jagger, Milla Jovovich, Kate Winslet, Penelope Cruz, care au fost surprinse mai… păroase. Laetitia Casta a declarat că epilatul este o formă de ură la adresa propriului corp și un refuz al feminității naturale și că doar pedofilii visează la corpuri lipsite de păr.

Cosmeticiana de care v-am povestit cred că ar fi leșinat acum. Rămâne de văzut dacă va apărea o nouă modă sau dacă a fost vorba doar de gesturile de rebeliune ale unor femei atât de frumoase încât își pot permite să se afișeze oricum. Eu am o prietenă care a făcut un asemenea gest, dar la o scară mult mai mică, în interiorul grupului nostru de prieteni. După ce s-a epilat lunar timp de 15 ani, s-a hotărât într-o zi să renunțe.

L-a anunțat pe iubitul ei că s-a săturat de clișeele pe care le-am preluat cu toții din pornografie și că, asta e, „femeile au păr!“. Cred că la început a fost privită destul de bizar, mai ales că a continuat să se îmbrace cu haine sexi, feminine, cu fuste scurte și rochii vaporoase. Vă asigur că nu a existat nicio consecință. Doar că dacă s-ar întâlni pe stradă cu acea cosmeticiană, ar provoca un nou leșin.

În lume

În țările musulmane părul de pe corp nu are o reputație prea bună. Igiena este foarte importantă și, cum părul este considerat impur, acesta trebuie să dispară. Pentru noaptea nunții, mireasa trebuie să fie epilată de la sprâncene până la degetele de la picioare. Åži bărbații trebuie să respecte niște reguli de igienă care impun ca odată la 40 de zile să-și taie mustața, unghiile și să își radă părul de la subraț și de pe pubis.

Dacă așa a vrut Mahomed… În Japonia părul pubian a fost mult timp tabu și era considerat un simbol peiorativ al societăților occidentale. În Africa Centrală, pilozitatea feminină nu este deloc considerată respingătoare. Pe unele părți ale corpului (abdomen, antebraț) chiar se pune în valoare cu apă și anumite uleiuri, iar de pe alte părți ale corpului (subraț și pubis) se elimină. Åži dacă ar fi să mă iau după cosmeticiana cu care am avut discuția de la care am pornit, româncele sunt printre cele mai îngrijite și des epilate nații din câte au trecut pe la ea prin cabinet. ­­­­­

Totul are o limită

Nu încerc nici să vă conving să vă epilați total mâine, nici să urmați modelul Juliei Roberts. Încerc doar să vă spun că epilatul poate să fie doar o modă și că în mod sigur este un obicei dictat de cultura în care ne-am născut. Am fost rezonabilă, am vrut să subliniez că lucrurile sunt relative. Dar acum voi atinge un subiect delicat: se pare că următorul pas va fi epilatul masculin și că bărbații, metrosexuali cum îi știm, sunt ținta numărul doi a industriei soluțiilor de epilat.

Indiferent de explicație, fie că e vorba de un fenomen progresist (cultura care bate natura) sau de o mișcare egalitaristă (dispariția diferențelor dintre sexe), eu nu vreau să aud de așa ceva! Nu vreau să ajung să dorm cu un delfin în pat după ce m-am străduit să mă obișnuiesc cu un gibon. Of, dar cred că părerea lui David Beckham, în calitate de metrosexual, va avea întotdeauna importanță mai mare decât a mea.

ARTICOLE SIMILARE

Vivienne Westwood si-a tuns tot parul in mod demonstrativ

Ce spun barbatii si femeile despre ce e sexy si frumos, azi

Parfumul Mortii, cu note de carne putrezita – Inventia unui chimist

MALVINA CERVENSCHI: Cat costa frumusetea ei!

Trenduri în materie de hair-colour toamnă/iarnă 2008

realitatea

Secretul ştiinţific din spatele mirosului

1 comentariu

Scrie un comentariu